Singuratatea – boala grea sau pretext verosimil
A trecut ceva timp de cand sunt singura pe lume, fara sens, fara rost, fara el...Parca a trecut o viata....si sigur viata de atunci, de cand EL a plecat a trecut pe langa mine! A venit iar seara am ajuns acasa si ca de obicei nu m-a asteptat nimeni la usa, nu s-a bucurat nimeni ca am ajuns...doar pisica se gudura usor printre picioarele mele, pana si ea dezamagita de aerul trist pe care il eman in jurul meu...in rest...gol...mult prea gol avand in vedere ca sunt tanara si ”burete de afectiune”. O sa ma bag in patul gol, rece si mult prea mare pentru o singura persoana, o sa ma uit iar peste pozele noastre, o sa imbratisez a nu stiu cata oare perna pe care odata am stat amandoi...si o sa visez. Doar asta mi-a mai ramas! Ma intreb oare mai exista persoane asa triste ca mine? Oare el se mai gandeste la mine? Oare ii mai pasa de mine? Nu cred...altfel ar fi dat un telefon sau ar fi raspuns la miile de mesaje pe care i le-am trimis...Au trecut 6 luni de cand totul s-a sfarsit, de cand visele au devenit cosmaruri, de cand soarele a incetat sa mai rasara si pe strada mea. Foarte mult...si cu toate astea nu reusesc sa ma obisnuiesc cu absenta lui, cu faptul ca nu mai imi apartine...Si stii ce este cel mai ciudat? Ca-n capul meu eu inca ii apartin si daca as iesi cu cineva as simti ca-l insel...- Timpul vindeca tot - asa mi-am spus la inceputul cosmarului...asa au spus si prietenii, familia...dar la mine pare ca merge taman invers...cu cat trece mai mult timp cu atat ma adancesc mai rau in haul ce ma inconjoara si nu mai vad nici o cale de iesire
Asa mult l-am iubit si inca-l mai iubesc cu toate ca acum il si urasc pentru toata suferinta pe care o traversez, pentru faptul ca m-a lasat singura, pentru faptul ca a uitat tot, m-a lasat in urma si si-a vazut de viata lui alaturi de alte persoane incapabile sa-l iubeasca macar jumate din cat l-am iubit eu. Si-a creat o alta viata din care eu nu mai fac parte si habar nu are ce dureros si sfasieror este acest sentiment- ”Asa este mai bine pentru amandoi. Vei vedea cu timpul o sa treaca si o sa-mi dai dreptate!”- acestea au fost ultimile lui cuvinte...De unde dracu’ stie el ce este mai bine pentru mine cand tot ce-mi doresc este sa-l am alaturi...indiferent cum si cu ce pret...Aaaa...si mi-a mai zis ca o sa ma invite la nunta lui....dupa doi ani de stat impreuna...dupa doi ani in care i-am dat totul el imi zice ca se insoara..m-a luat pentru ultima data in brate...si asta a fost ultima mea zi traita...restul au trecut degeaba, au trecut pe langa mine. Iar dupa toate astea eu tot il iubesc si nu reusesc in ruptul capului sa-l uit si sa nu ma mai simt asa legata de trecut. Vreau sa rup aceste lanturi si sa o iau de la inceput, dar nu pot...inca sper ca o sa se intoarca la mine, inca in naivitatea mea cred ca ma iubeste si o minune va face ca totul sa fie ca odinioara...si uite asa a trecut luna dupa luna...eu tot astept...si el tot nu vine!Si sti ce este mai trist? Ca am incercat sa-mi refac viata...cateva tentative de a iesi cu alti baieti, la inceput pentru a afla el, apoi din razbunare, apoi din singuratate....Dar nu pot...nu mai pot simti nimic...absolut nimic...poate sunt bolnava sau poate doar obsedata de amintirea lui DAR NU POT! Imi doresc sa uit, sa nu imi mai pese, sa pot sa rad, sa fiu fericita, fara sa ma mai gandesc la el dar orice fac tot la el imi e gandul...tot acasa singura ma intorc, si patul e la fel de gol...si tot visez cai verzi pe pereti...
Uneori imi doresc sa nu ma mai trezesc, sa dorm ,sa visez...sa ne visez din nou impreuna...sa dorm pana ma vindec...pana timpul acela care curge pentru toata lumea sa curga si peste suferinta mea si sa o vindece....sa o stearga pentru totdeauna. Traiesc un cosmar care nu se mai termina niciodata! In primele dimineti aveam pentru cateva fractiuni de secunda sentimentul eliberator ca doar am visat urat, ca imediat dupa, sa dispara bucuria pasagera si sa realizez ca-i cruda realitate. Nu ma vreu decat pe mine inapoi ! Unde m-am pierdut? Cum de sunt asa de singura...ingrozitor de singura! Sunt singura chiar si cand sunt doar cu mine....Nici pe mine nu ma mai am....odata cu el am pierdut totul!
Sfatul psihoterapeutului:
“Siguratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur”
Octavian Paz
Exista mai multe feluri de singuratate, sau mai bine zis mai multe categorii de pretexte prin care ne explicam singuratatea pentru a ne-o putea tolera ( pentru ca-i impotriva firii sa traim singuri, noi oamenii fiind totalmente animale sociale inainte de toate). Singuratatea ca efect al esecurilor relationale este cea mai dureroasa si mai costisitoare psihic dintre toate felurile de singuratate. Stii ca ai dat chix odata si acest lucru te obsedeaza, acumulezi frusrtari si complexe pe care nu le poti depasi si te vezi obligata sa te limitezi la a trai din amintiri si a te restrange la propria-ti conditie. Nu mai incerci sa relationezi de teama unui fiasco, ascunzandu-te dupa pretextul “inca-l mai iubesc , nu ma intereseaza nimeni altcineva, nu pot trai mai departe fara el”. Si te trezesti chiar facand din singuratate o virtute sau un pretext facil pentru a dezvolta o depresie prelunginta, depresie care, cum am mai spus, este un lux cu nenumarate beneficii secundare. Nu oricine isi permite o depresie!
Psihologia persoanei singure este speciala si devine greu de inteles pentru ceilalti, oamenii cu o cultura de cuplu. Granitele mentalului omului singur (deopotriva barbat sau femeie) sunt mult mai rigide, schimburile psihologice sunt mai sarace, disponibilitatile mai reduse,comunicarea mult mai defectuoasa....iar odata cu trecerea timpului toate acestea se agraveaza, transformandu-se in sisteme se securitate emotionala. Este mult mai usor sa te preocupi de o problema din trecut, deja consumata, sa traiesti drama ei, decat sa te confrunti cu o eventuala problema de actualitate, mai ales in urma unui esec cu efecte castratoare asupra eu-lui. Erorile si esecurile provin, in cele mai multe cazuri, fie din perceptia incorecta a sine-lui, fie din perceptia incorecta a celuilalt.
Varsta psihologica este deasemenea deosebit de importanta, precum si constructia psihologica individuala, capacitatea corecta de a te autopercepe, de a te autopozitiona in raport cu “celalalt” Important este sa evaluam corect situatia dureroasa pe care o traversam la un moment dat, si sa intelegem ca “vinovata” este mentalitatea noastra specifica balcanicilor care ne permite sa gasim totdeauna cauza esecului in afara noastra. Nefericirea produsa de incapacitatea de a relationa intr-un anumit cuplu, consta in lipsa noastra de cultura psihologica privind propria persoana si nu in ultimul rand, privind persoana celuilalt. Celalalt, care intre timp a devenit “EL” si care, daca stam sa judecam la rece, nu este decat un strain cu care am fi putut sa nu relationam niciodata, pe langa care am fi putut trece de nenumarate ori fara sa ne pese, si pentru care, cu totul si cu totul intamplator, am dezvoltat o dependenta aparent definitiva. Este trist sa confunzi dependenta cu iubirea, dragostea cu neputinta personala si teama de un viitor esec iar singuratatea si victimizarea cu o virtute!
A trecut ceva timp de cand sunt singura pe lume, fara sens, fara rost, fara el...Parca a trecut o viata....si sigur viata de atunci, de cand EL a plecat a trecut pe langa mine! A venit iar seara am ajuns acasa si ca de obicei nu m-a asteptat nimeni la usa, nu s-a bucurat nimeni ca am ajuns...doar pisica se gudura usor printre picioarele mele, pana si ea dezamagita de aerul trist pe care il eman in jurul meu...in rest...gol...mult prea gol avand in vedere ca sunt tanara si ”burete de afectiune”. O sa ma bag in patul gol, rece si mult prea mare pentru o singura persoana, o sa ma uit iar peste pozele noastre, o sa imbratisez a nu stiu cata oare perna pe care odata am stat amandoi...si o sa visez. Doar asta mi-a mai ramas! Ma intreb oare mai exista persoane asa triste ca mine? Oare el se mai gandeste la mine? Oare ii mai pasa de mine? Nu cred...altfel ar fi dat un telefon sau ar fi raspuns la miile de mesaje pe care i le-am trimis...Au trecut 6 luni de cand totul s-a sfarsit, de cand visele au devenit cosmaruri, de cand soarele a incetat sa mai rasara si pe strada mea. Foarte mult...si cu toate astea nu reusesc sa ma obisnuiesc cu absenta lui, cu faptul ca nu mai imi apartine...Si stii ce este cel mai ciudat? Ca-n capul meu eu inca ii apartin si daca as iesi cu cineva as simti ca-l insel...- Timpul vindeca tot - asa mi-am spus la inceputul cosmarului...asa au spus si prietenii, familia...dar la mine pare ca merge taman invers...cu cat trece mai mult timp cu atat ma adancesc mai rau in haul ce ma inconjoara si nu mai vad nici o cale de iesire
Asa mult l-am iubit si inca-l mai iubesc cu toate ca acum il si urasc pentru toata suferinta pe care o traversez, pentru faptul ca m-a lasat singura, pentru faptul ca a uitat tot, m-a lasat in urma si si-a vazut de viata lui alaturi de alte persoane incapabile sa-l iubeasca macar jumate din cat l-am iubit eu. Si-a creat o alta viata din care eu nu mai fac parte si habar nu are ce dureros si sfasieror este acest sentiment- ”Asa este mai bine pentru amandoi. Vei vedea cu timpul o sa treaca si o sa-mi dai dreptate!”- acestea au fost ultimile lui cuvinte...De unde dracu’ stie el ce este mai bine pentru mine cand tot ce-mi doresc este sa-l am alaturi...indiferent cum si cu ce pret...Aaaa...si mi-a mai zis ca o sa ma invite la nunta lui....dupa doi ani de stat impreuna...dupa doi ani in care i-am dat totul el imi zice ca se insoara..m-a luat pentru ultima data in brate...si asta a fost ultima mea zi traita...restul au trecut degeaba, au trecut pe langa mine. Iar dupa toate astea eu tot il iubesc si nu reusesc in ruptul capului sa-l uit si sa nu ma mai simt asa legata de trecut. Vreau sa rup aceste lanturi si sa o iau de la inceput, dar nu pot...inca sper ca o sa se intoarca la mine, inca in naivitatea mea cred ca ma iubeste si o minune va face ca totul sa fie ca odinioara...si uite asa a trecut luna dupa luna...eu tot astept...si el tot nu vine!Si sti ce este mai trist? Ca am incercat sa-mi refac viata...cateva tentative de a iesi cu alti baieti, la inceput pentru a afla el, apoi din razbunare, apoi din singuratate....Dar nu pot...nu mai pot simti nimic...absolut nimic...poate sunt bolnava sau poate doar obsedata de amintirea lui DAR NU POT! Imi doresc sa uit, sa nu imi mai pese, sa pot sa rad, sa fiu fericita, fara sa ma mai gandesc la el dar orice fac tot la el imi e gandul...tot acasa singura ma intorc, si patul e la fel de gol...si tot visez cai verzi pe pereti...
Uneori imi doresc sa nu ma mai trezesc, sa dorm ,sa visez...sa ne visez din nou impreuna...sa dorm pana ma vindec...pana timpul acela care curge pentru toata lumea sa curga si peste suferinta mea si sa o vindece....sa o stearga pentru totdeauna. Traiesc un cosmar care nu se mai termina niciodata! In primele dimineti aveam pentru cateva fractiuni de secunda sentimentul eliberator ca doar am visat urat, ca imediat dupa, sa dispara bucuria pasagera si sa realizez ca-i cruda realitate. Nu ma vreu decat pe mine inapoi ! Unde m-am pierdut? Cum de sunt asa de singura...ingrozitor de singura! Sunt singura chiar si cand sunt doar cu mine....Nici pe mine nu ma mai am....odata cu el am pierdut totul!
Sfatul psihoterapeutului:
“Siguratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur”
Octavian Paz
Exista mai multe feluri de singuratate, sau mai bine zis mai multe categorii de pretexte prin care ne explicam singuratatea pentru a ne-o putea tolera ( pentru ca-i impotriva firii sa traim singuri, noi oamenii fiind totalmente animale sociale inainte de toate). Singuratatea ca efect al esecurilor relationale este cea mai dureroasa si mai costisitoare psihic dintre toate felurile de singuratate. Stii ca ai dat chix odata si acest lucru te obsedeaza, acumulezi frusrtari si complexe pe care nu le poti depasi si te vezi obligata sa te limitezi la a trai din amintiri si a te restrange la propria-ti conditie. Nu mai incerci sa relationezi de teama unui fiasco, ascunzandu-te dupa pretextul “inca-l mai iubesc , nu ma intereseaza nimeni altcineva, nu pot trai mai departe fara el”. Si te trezesti chiar facand din singuratate o virtute sau un pretext facil pentru a dezvolta o depresie prelunginta, depresie care, cum am mai spus, este un lux cu nenumarate beneficii secundare. Nu oricine isi permite o depresie!
Psihologia persoanei singure este speciala si devine greu de inteles pentru ceilalti, oamenii cu o cultura de cuplu. Granitele mentalului omului singur (deopotriva barbat sau femeie) sunt mult mai rigide, schimburile psihologice sunt mai sarace, disponibilitatile mai reduse,comunicarea mult mai defectuoasa....iar odata cu trecerea timpului toate acestea se agraveaza, transformandu-se in sisteme se securitate emotionala. Este mult mai usor sa te preocupi de o problema din trecut, deja consumata, sa traiesti drama ei, decat sa te confrunti cu o eventuala problema de actualitate, mai ales in urma unui esec cu efecte castratoare asupra eu-lui. Erorile si esecurile provin, in cele mai multe cazuri, fie din perceptia incorecta a sine-lui, fie din perceptia incorecta a celuilalt.
Varsta psihologica este deasemenea deosebit de importanta, precum si constructia psihologica individuala, capacitatea corecta de a te autopercepe, de a te autopozitiona in raport cu “celalalt” Important este sa evaluam corect situatia dureroasa pe care o traversam la un moment dat, si sa intelegem ca “vinovata” este mentalitatea noastra specifica balcanicilor care ne permite sa gasim totdeauna cauza esecului in afara noastra. Nefericirea produsa de incapacitatea de a relationa intr-un anumit cuplu, consta in lipsa noastra de cultura psihologica privind propria persoana si nu in ultimul rand, privind persoana celuilalt. Celalalt, care intre timp a devenit “EL” si care, daca stam sa judecam la rece, nu este decat un strain cu care am fi putut sa nu relationam niciodata, pe langa care am fi putut trece de nenumarate ori fara sa ne pese, si pentru care, cu totul si cu totul intamplator, am dezvoltat o dependenta aparent definitiva. Este trist sa confunzi dependenta cu iubirea, dragostea cu neputinta personala si teama de un viitor esec iar singuratatea si victimizarea cu o virtute!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu