Sa-l omoram pe Ohtello!
Gelozia - latrat de caini care atrage atentia hotilor !
Cine cauta – gaseste. Cine gaseste trebuie sa ia atitudine. Daca nu poti sa “duci” consecintele, mai bine nu cauta …
Intrebarea se pune astfel: ce fac cu informatia gasita in urma “sapaturilor” ? Daca intr-adevar am gasit un mesaj in telefon care-mi suna nu-stiu-cum, atunci cand pe furis i-am luat mobilul in timp ce facea un dus dupa o partida memorabila de sex, la ce-mi foloseste? Daca-l monitorizez prin tot felul de mijloace meschine cu care nu ma pot lauda si aflu ca masa de pranz a luat-o cu o colega intr-adevar decorativa, ce beneficiu am? Daca ma supar in detrimentul meu, si-mi stric petrecerea la care am senzatia (devenita certitudine) ca ea este privita cu admiratie de un anume individ din sala si ii raspunde cu o reciprocitate chinuitoare, cine ce castiga? Daca-mi petrec existenta cautand, suspectand, analizand dar mai ales interpretand, ce am de castigat? Gelozia nu este decat patima care cauta cu tot dinadinsul motive de suferinta! Nu este decat sentimentul de singuratate si de infrangere atunci cand “inamicii” zambesc! Gelozia este teama morbida a lipsei propriei valori. Gelozia este “cancerul mental”.
Iti pare cunoscut secenariul? O dupa-amiaza obisnuita ... ea ar trebui sa apara in 5-10 minute ... te-a sunat cand a plecat din birou iar stirile nu anunta nici un ambuteiaj pe traseul spre casa. Greu de trecut n-ar fi decat stopul de la Unirii, restul e parfum. Brusc iti apare pe ecranul mintii imaginea clara a barbatilor care o observa la volanul masinii cu geamul coborat. Toti cei de pe trotuar o observa ... Toti o doresc ... Ea stie asta si afiseaza o mina flatata. Filmul ti se taie pentru o secunda si reapare scena in care, in masina, pe locul din dreapta, se tolaneste colegul ei cel aratos de la marketing despre care stii sigur ca-ti ascunde ceva. Intuitia nu te insala niciodata. Ea rade cu gura pana la urechi, el isi strecoara mana pe sub fusta ei, niciunuia nu-i pasa de tine. Te uiti la ceas. Au mai trecut trei minute ... proiectia continua. Mintea noastra poate fabrica in orice moment scenarii fantasmagorice in care-i atribuim partenerului cele mai negre trasaturi, toate in detrimentul nostru si al relatiei. Scenariul iti apare brusc schimbat. Ii vizualizezi in biroul din spate jumatate dezbracati, poate chiar la un hotel. Toate amanuntele retrospecitve iti intaresc convingerea ca feeling-ul tau este real. De dimineata a plecat imbracata in fusta si acum intelegi de ce. Si nasturii bluzei erau usor de desfacut... Verifici in sertar, ciorapii cu portjartier lipsesc (nu stii cate perechi are, dar sigur lipsesc unii), iar la micul dejun parea atat de vinovata ... asta trebuie sa fie motivul pentru care dimineata totul a decurs atat de dragut. Apartamentul devine din ce in ce mai mic, aerul din ce in ce mai rarefiat, presiunea din ce in ce mai apasatoare iar scurgerea timpului din ce in ce mai lenta. Totul este atat de evident, atat de real. Certitudinea se instaleaza. Amanuntele se leaga coerent doar in directia asta. ESTI SIGUR! De acum nu-ti ramane decat noianul de suferinta si anxietate care te copleseste. Rationalul a abdicat, ochelarii de cal unidirectionali ti-au coborat peste pupilele mintii iar victima din tine are hrana din abundenta de rumegat. De subliniat este disonanta cognitiva care se produce in aceste momente: pe de-o parte amenintarea colosala care-ti da tarcoale si instalarea fricii de abandon care te chinuie inca din copilarie iar pe de alta parte, subliminal, satisfactia inteligentei native de care te bucuri, sentimentul ca nu esti un prost, ca te-ai prins, ca ai mirosit, ca stii! Auzi liftul, inima incepe sa-ti bata cu putere, secundele trec (probabil se aranjaza incearcand sa stearga ultimele urme), cheia se rasuceste in usa, ea intra incarcata de sacose de la piata. Pare obosita. Se enerveaza ca nu o ajuti si stai sfidator, ca o stana de piatra, in mijlocul holului Tu stii ca face “teatru scurt de dupa-amiaza”. Cea mai buna aparare e atacul - traduci, si intrebi: “M-ai inselat?” Penibilul atinge cote maxime !
Sau poate-ti pare cunoscut alt scenariu, la fel de aberant dar la fel de uzitat : petrecere mare, poate o nunta, inflatie de femei tinere, frumoase, aranjate ... toate singure, toate cu ochii pe barbatul tau. Nici nu se poate altfel ... e frumos, e destept, e cu hainele alea bune care-i vin ca turnate (de camasa te-ai ocupat chiar tu sa i-o cumperi, sa i-o calci, sa i-o asortezi cu cravata si pantofii). Anxietatea te-a cuprins inca de acasa, cand oglinda ti-a reflectat cele cateva kilograme in plus, cele cateva riduri spre tample si cele cateva pliuri sesizabile mai ales din profil, dispuse de la gusa pana spre burta. Anii parca au trecut doar peste tine ... el parca e mai frumos ca-n tinerete, are prestanta, are farmec...
O premonitie sumbra iti da tarcoale. Simti ca va fi una din zilele care se vor termina prost, una din zilele cand lui i se va confirma inca o data masculinitatea, sarmul, sex-appeal-ul. Si cum orice premonitie tinde sa se adevereasca, inca de la inceput observi ocheadele vinovate pe care le arunca tuturor femeilor decorative prezente. Apoi atentia i se focuseaza asupra celei mai nesuferite, sora miresei, cea nemaritata, cea open-minded, cea “rea de musca” ... altfel, proasta de da in gropi ... Si lista de “defecte” poate continua la nesfarsit in ceea ce priveste potentiala rivala. Ocupata fiind cu desfiintarea pupezei, nici nu observi ca barbatul ti-a disparut ... panica ... El ca el, dar lipseste mobilul ... sigur s-a ascuns undeva pentru a-si suna tuta cu care sta pana noaptea, pretinzand ca a avut sedinta. Seara este compromisa, gelozia devenind proiectia distractiei de care crezi ca partenerul beneficiaza in compania altcuiva. Il zaresti indreptandu-se spre tine, zambitor si bine dispus, fara a-i pasa deloc de zbuciumul interior (cu evidente manifestari exterioare) care te macina. Il urasti, te victimezezi, consideri ca nu meriti acest tratament. Nici macar nu te mai oboseti sa-l intrebi unde a fost ... incepi cu acuzatiile, cu “artileria grea”, nici macar nu-ti mai pasa ca sunteti in public, nici nu auzi ca-ti spune ca si-a intalnit un vechi coleg de armata cu care a depanat amintiri. Tu stii doar ca vrei acasa. Ca de luni divortezi. Nu focusezi decat pe stransul bagajelor si mutatul la mama. Cu promisiunea certa ca-l vei distruge. Din nou patetic si penibil !
Sfatul psihoterapeutului:
De multe ori, gelozia e considerata o traire absolut normala, chiar o dovada de dragoste. Nu de putine ori am auzit replica: "daca nu ar fi gelos, nu m-ar iubi!" Sa vedem daca asa stau lucrurile in realitate!
Sa atacam raul de la radacina! Cine sunt acele persoane "predispuse" la manifestari de gelozie si ce se intampla in sufletul lor (sau mai degraba in mintea lor)? Este vorba despre aceia care pe parcursul vietii - dar mai ales in copilarie - au avut parte de nedreptati, au fost inselati sau abandonati. Ei se asteapta in continuate sa fie inselati sau parasiti, traind de aceea constant o stare de suspiciune. Aceasta stare este dublata de o neincredere in fortele proprii. Pentru ca numai printr-o devalorizare personala acesti oameni au putut explica atitudinea nedreapta, partinitoare ori manipulativa a parintilori sau a celor apropiati.
Un astfel de partener va incerca sa-ti controleze intreaga viata, in speranta de a-si tine sub observatie potentialii rivali, adica pe toti aceia care ii trezesc sentimete de inferioritate. Pe scurt, el evita sa mai traiasca acele stari de nesiguranta, inadecvare si se foloseste de tine!
As spune ca "gelozie" mi se pare un cuvant destul de ambiguu. Atunci cand vorbim de gelozie probabil ca am putea vorbi despre cel putin trei lucruri diferite: am putea vorbi in primul rand de gelozie ca despre un anume tip de comportament, un fel de competitivitate cu un rival, real sau imaginar. Am mai putea vorbi de gelozie ca tip de gandire, un fel de dorinta de exclusivitate in ceea ce priveste relatiile. Sau am mai putea vorbi, fireste, de gelozie ca emotie, de fapt de o combinatie de emotii, de reactii emotionale, combinatie care include frica, furie si anxietate Cea mai des intalnita este gelozia in sens de posesivitate. O astfel de relatie este ca intre stapan si sclav sau intre proprietar si bunul sau. Partenerul de cuplu se va astepta sa faci tot ceea ce vrea el, fara drept de apel. Iar atunci cand se va apropia cineva de tine, iti va face crize de gelozie. Nu de putine ori va avea si manifestari violente, pentru ca unui stapan nu-i pasa de sentimentele sclavului sau, ci vrea doar sa-si potoleasca starea in care se afla.
Daca doriti ca relatia sa devina functionala va sfatuiesc sa trimiteti partenerul de cuplu (cu frumosul) la un psiholog spre a-si rezolva complexele de inferioritate. Pana atunci sunt imperios necesare asigurarile, in care sa accentuati faptul ca este o persoana valoroasa, plina de calitati, ca-o iubititi si o acceptati neconditionat. Nu-l asigurati ca nu-l veti insela, pentru ca nu asta e de fapt problema lui! Faceti-l sa povesteasca despre neincrederea sa, de unde a plecat, incearcati sa-l intelegi, fara a-i tolera insa alte episoade. Daca simtiti ca rabdarea a ajuns la fundul sacului si partenerul nu da semn ca ar vrea (macar sa incerce) sa se schimbe, va invit calduros sa plecati de langa el! Nu poate fi vorba de dragoste atat timp cat libertatea unuia este fundamental afectata... El(ea) isi va trai in continuare plenar problemele, iar deznodamantul va fi nasterea sentimentului de ura. Nu sunteti responsabili de starile sufletesti ale partenerului! Fiti insa responsabili pentru viitorul vostru!
Gelozia - latrat de caini care atrage atentia hotilor !
Cine cauta – gaseste. Cine gaseste trebuie sa ia atitudine. Daca nu poti sa “duci” consecintele, mai bine nu cauta …
Intrebarea se pune astfel: ce fac cu informatia gasita in urma “sapaturilor” ? Daca intr-adevar am gasit un mesaj in telefon care-mi suna nu-stiu-cum, atunci cand pe furis i-am luat mobilul in timp ce facea un dus dupa o partida memorabila de sex, la ce-mi foloseste? Daca-l monitorizez prin tot felul de mijloace meschine cu care nu ma pot lauda si aflu ca masa de pranz a luat-o cu o colega intr-adevar decorativa, ce beneficiu am? Daca ma supar in detrimentul meu, si-mi stric petrecerea la care am senzatia (devenita certitudine) ca ea este privita cu admiratie de un anume individ din sala si ii raspunde cu o reciprocitate chinuitoare, cine ce castiga? Daca-mi petrec existenta cautand, suspectand, analizand dar mai ales interpretand, ce am de castigat? Gelozia nu este decat patima care cauta cu tot dinadinsul motive de suferinta! Nu este decat sentimentul de singuratate si de infrangere atunci cand “inamicii” zambesc! Gelozia este teama morbida a lipsei propriei valori. Gelozia este “cancerul mental”.
Iti pare cunoscut secenariul? O dupa-amiaza obisnuita ... ea ar trebui sa apara in 5-10 minute ... te-a sunat cand a plecat din birou iar stirile nu anunta nici un ambuteiaj pe traseul spre casa. Greu de trecut n-ar fi decat stopul de la Unirii, restul e parfum. Brusc iti apare pe ecranul mintii imaginea clara a barbatilor care o observa la volanul masinii cu geamul coborat. Toti cei de pe trotuar o observa ... Toti o doresc ... Ea stie asta si afiseaza o mina flatata. Filmul ti se taie pentru o secunda si reapare scena in care, in masina, pe locul din dreapta, se tolaneste colegul ei cel aratos de la marketing despre care stii sigur ca-ti ascunde ceva. Intuitia nu te insala niciodata. Ea rade cu gura pana la urechi, el isi strecoara mana pe sub fusta ei, niciunuia nu-i pasa de tine. Te uiti la ceas. Au mai trecut trei minute ... proiectia continua. Mintea noastra poate fabrica in orice moment scenarii fantasmagorice in care-i atribuim partenerului cele mai negre trasaturi, toate in detrimentul nostru si al relatiei. Scenariul iti apare brusc schimbat. Ii vizualizezi in biroul din spate jumatate dezbracati, poate chiar la un hotel. Toate amanuntele retrospecitve iti intaresc convingerea ca feeling-ul tau este real. De dimineata a plecat imbracata in fusta si acum intelegi de ce. Si nasturii bluzei erau usor de desfacut... Verifici in sertar, ciorapii cu portjartier lipsesc (nu stii cate perechi are, dar sigur lipsesc unii), iar la micul dejun parea atat de vinovata ... asta trebuie sa fie motivul pentru care dimineata totul a decurs atat de dragut. Apartamentul devine din ce in ce mai mic, aerul din ce in ce mai rarefiat, presiunea din ce in ce mai apasatoare iar scurgerea timpului din ce in ce mai lenta. Totul este atat de evident, atat de real. Certitudinea se instaleaza. Amanuntele se leaga coerent doar in directia asta. ESTI SIGUR! De acum nu-ti ramane decat noianul de suferinta si anxietate care te copleseste. Rationalul a abdicat, ochelarii de cal unidirectionali ti-au coborat peste pupilele mintii iar victima din tine are hrana din abundenta de rumegat. De subliniat este disonanta cognitiva care se produce in aceste momente: pe de-o parte amenintarea colosala care-ti da tarcoale si instalarea fricii de abandon care te chinuie inca din copilarie iar pe de alta parte, subliminal, satisfactia inteligentei native de care te bucuri, sentimentul ca nu esti un prost, ca te-ai prins, ca ai mirosit, ca stii! Auzi liftul, inima incepe sa-ti bata cu putere, secundele trec (probabil se aranjaza incearcand sa stearga ultimele urme), cheia se rasuceste in usa, ea intra incarcata de sacose de la piata. Pare obosita. Se enerveaza ca nu o ajuti si stai sfidator, ca o stana de piatra, in mijlocul holului Tu stii ca face “teatru scurt de dupa-amiaza”. Cea mai buna aparare e atacul - traduci, si intrebi: “M-ai inselat?” Penibilul atinge cote maxime !
Sau poate-ti pare cunoscut alt scenariu, la fel de aberant dar la fel de uzitat : petrecere mare, poate o nunta, inflatie de femei tinere, frumoase, aranjate ... toate singure, toate cu ochii pe barbatul tau. Nici nu se poate altfel ... e frumos, e destept, e cu hainele alea bune care-i vin ca turnate (de camasa te-ai ocupat chiar tu sa i-o cumperi, sa i-o calci, sa i-o asortezi cu cravata si pantofii). Anxietatea te-a cuprins inca de acasa, cand oglinda ti-a reflectat cele cateva kilograme in plus, cele cateva riduri spre tample si cele cateva pliuri sesizabile mai ales din profil, dispuse de la gusa pana spre burta. Anii parca au trecut doar peste tine ... el parca e mai frumos ca-n tinerete, are prestanta, are farmec...
O premonitie sumbra iti da tarcoale. Simti ca va fi una din zilele care se vor termina prost, una din zilele cand lui i se va confirma inca o data masculinitatea, sarmul, sex-appeal-ul. Si cum orice premonitie tinde sa se adevereasca, inca de la inceput observi ocheadele vinovate pe care le arunca tuturor femeilor decorative prezente. Apoi atentia i se focuseaza asupra celei mai nesuferite, sora miresei, cea nemaritata, cea open-minded, cea “rea de musca” ... altfel, proasta de da in gropi ... Si lista de “defecte” poate continua la nesfarsit in ceea ce priveste potentiala rivala. Ocupata fiind cu desfiintarea pupezei, nici nu observi ca barbatul ti-a disparut ... panica ... El ca el, dar lipseste mobilul ... sigur s-a ascuns undeva pentru a-si suna tuta cu care sta pana noaptea, pretinzand ca a avut sedinta. Seara este compromisa, gelozia devenind proiectia distractiei de care crezi ca partenerul beneficiaza in compania altcuiva. Il zaresti indreptandu-se spre tine, zambitor si bine dispus, fara a-i pasa deloc de zbuciumul interior (cu evidente manifestari exterioare) care te macina. Il urasti, te victimezezi, consideri ca nu meriti acest tratament. Nici macar nu te mai oboseti sa-l intrebi unde a fost ... incepi cu acuzatiile, cu “artileria grea”, nici macar nu-ti mai pasa ca sunteti in public, nici nu auzi ca-ti spune ca si-a intalnit un vechi coleg de armata cu care a depanat amintiri. Tu stii doar ca vrei acasa. Ca de luni divortezi. Nu focusezi decat pe stransul bagajelor si mutatul la mama. Cu promisiunea certa ca-l vei distruge. Din nou patetic si penibil !
Sfatul psihoterapeutului:
De multe ori, gelozia e considerata o traire absolut normala, chiar o dovada de dragoste. Nu de putine ori am auzit replica: "daca nu ar fi gelos, nu m-ar iubi!" Sa vedem daca asa stau lucrurile in realitate!
Sa atacam raul de la radacina! Cine sunt acele persoane "predispuse" la manifestari de gelozie si ce se intampla in sufletul lor (sau mai degraba in mintea lor)? Este vorba despre aceia care pe parcursul vietii - dar mai ales in copilarie - au avut parte de nedreptati, au fost inselati sau abandonati. Ei se asteapta in continuate sa fie inselati sau parasiti, traind de aceea constant o stare de suspiciune. Aceasta stare este dublata de o neincredere in fortele proprii. Pentru ca numai printr-o devalorizare personala acesti oameni au putut explica atitudinea nedreapta, partinitoare ori manipulativa a parintilori sau a celor apropiati.
Un astfel de partener va incerca sa-ti controleze intreaga viata, in speranta de a-si tine sub observatie potentialii rivali, adica pe toti aceia care ii trezesc sentimete de inferioritate. Pe scurt, el evita sa mai traiasca acele stari de nesiguranta, inadecvare si se foloseste de tine!
As spune ca "gelozie" mi se pare un cuvant destul de ambiguu. Atunci cand vorbim de gelozie probabil ca am putea vorbi despre cel putin trei lucruri diferite: am putea vorbi in primul rand de gelozie ca despre un anume tip de comportament, un fel de competitivitate cu un rival, real sau imaginar. Am mai putea vorbi de gelozie ca tip de gandire, un fel de dorinta de exclusivitate in ceea ce priveste relatiile. Sau am mai putea vorbi, fireste, de gelozie ca emotie, de fapt de o combinatie de emotii, de reactii emotionale, combinatie care include frica, furie si anxietate Cea mai des intalnita este gelozia in sens de posesivitate. O astfel de relatie este ca intre stapan si sclav sau intre proprietar si bunul sau. Partenerul de cuplu se va astepta sa faci tot ceea ce vrea el, fara drept de apel. Iar atunci cand se va apropia cineva de tine, iti va face crize de gelozie. Nu de putine ori va avea si manifestari violente, pentru ca unui stapan nu-i pasa de sentimentele sclavului sau, ci vrea doar sa-si potoleasca starea in care se afla.
Daca doriti ca relatia sa devina functionala va sfatuiesc sa trimiteti partenerul de cuplu (cu frumosul) la un psiholog spre a-si rezolva complexele de inferioritate. Pana atunci sunt imperios necesare asigurarile, in care sa accentuati faptul ca este o persoana valoroasa, plina de calitati, ca-o iubititi si o acceptati neconditionat. Nu-l asigurati ca nu-l veti insela, pentru ca nu asta e de fapt problema lui! Faceti-l sa povesteasca despre neincrederea sa, de unde a plecat, incearcati sa-l intelegi, fara a-i tolera insa alte episoade. Daca simtiti ca rabdarea a ajuns la fundul sacului si partenerul nu da semn ca ar vrea (macar sa incerce) sa se schimbe, va invit calduros sa plecati de langa el! Nu poate fi vorba de dragoste atat timp cat libertatea unuia este fundamental afectata... El(ea) isi va trai in continuare plenar problemele, iar deznodamantul va fi nasterea sentimentului de ura. Nu sunteti responsabili de starile sufletesti ale partenerului! Fiti insa responsabili pentru viitorul vostru!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu