luni, 16 februarie 2009

DESPRE STRESS


Despre mituri false si idei preconcepute... despre cum trebuie sa ne traim viata...!
Asa NU!


Bucureştiul, oboseala, nervii, somnul, timpul ăsta care nu-mi mai ajunge şi multe alte nimicuri pe care nici măcar nu le-am observat m-au adus într-o stare în care nu credeam că am să ajung atât de tanara. E de ajuns să pierd autobuzul, să ma calce cineva pe picior în aglomeraţie sau să observ că nu mai am bani în portofel şi imediat devin anxioasa, uneori paranoica. Nimic nu merge bine, nimeni nu-mi vrea binele, niciun loc nu mai e destul de bun, iar eu nu sunt bună de nimic. E trist şi ştiu că o bună parte din lumea asta multă care mă calcă pe picioare, mă face să-mi ies din minţi, vorbeşte tare la telefon în metrou, se ceartă la coadă la supermarket sau ma injura-n trafic are exact aceeaşi problemă pe care o am şi eu. Buna parte este stresată.
Iar banii ma streseaza cel mai tare..: cand nu-i ai, te obosesti sa-i faci sau sa-ti plangi de mila ca nu-i ai... sau macar sa te gandesti cum sa-i faci. Iar cand ii ai, te obosesti sa-i cheltuiesti inteligent, sa-i multumesti pe toti fara sa falimentezi dar mai ales devii obsedat sa faci mai multi bani, pentru ca orice ai face si oricati ai avea, niciodata nu-s suficienti. Toata aceasta zbatere duce la epuizare fizica si psihica. Cele mai multe persoane nu constientizeaza ca se afla intr-o astfel de stare. Daca se simt obosite, isi propun sa mai reziste inca putin. Sa mai treaca si perioada asta si gata... se linistesc! Pe dreacu’ Nu ne linistim niciodata!
Da, incep sa obosesc. La inceput am crezut ca e plictiseala, rutina, dar nu, e oboseala. Si stres. Si nervi. Si faptul ca sunt calcata pe bataturi (la propriu si la figurat), si faptul ca am semnat un contract si nu se respecta, si nu iau banii la timp, si am multe de facut, si imi doresc din suflet sa le fac... De ce nu poate fi frate totul bine? De ce trebuie MEREU sa mearga ceva prost?E un fel de lege a lui Murphy. Daca totul merge bine, inseamna ca ceva a mers prost, cam asa era, nu? Timpul. Probabil cel mai de pret lucru pe care omul nu-l are sub control. Am ajuns intr-o epoca a vitezei, a alergarii dupa bani si stare sociala, a incercarii de valorificare a timpului pe care nu-l mai avem. Cand eram mai mica si lipsita de griji, timpul lucra parca in favoarea mea. Ziua trecea greu, bucuria era mare pentru lucruri marunte, jocurile copilaresti precum pititea /capra /castelul /tarile tineau parca o vesnicie… si la sfarsit de zi, cand intram in casa, eram fericita. Simteam cum energia din mine a fost disipata intr-un mod pozitiv si ma duceam la somn pregatita ca ziua urmatoare sa o iau de la capat, plina de viata si bucurie. Nimic nu-mi putea zdruncina lumea: ca ploua, ca ningea, ca era vant sau viscol, timpul era de partea mea. Niciodata nu ma parasea si mereu ma avea sub veghe, atent sa nu-l irosesc si sa-l apreciez la justa valoare. Acum am ajuns o persoana sictirita, prea obosita sa mai face ceva, plina de somnolenta si care prefera sa-si piarda timpul dormind sau cutreierand un internet obositor si creator de dependenta. Ma simt ca o victima a societatii si sistemului, obligata sa-mi pierd atatia ani si sa-mi bat capul atata timp pentru a iesi la sfarsit de ciclu cu o diploma, sau cu o remuneratie de sfarsit de luna nemotivanta pecuniar. Inseamna doar un plus insignifiant si penibil, doar un plus ce l-ai platit cu ani intregi de stres, nervi, insomnie, oboseala.
In fiecare dimineata de dupa weekend, lunea – cea mai nasoala zi dintre toate -te scoli la o ora cat mai in zori de dimineata si iti vine un gand fara sa vrei: Rutina... Aceeasi rutina ce iti tine companie 5 zile pe saptamana, aceeasi rutina ce-ti provoaca sila si te angoaseaza, aceeasi rutina ce iti fura vitalitatea, ajungand intr-un final sa uiti de tine. Ajungi sa uiti de tine, sa uiti ca odinioara stiai doar Fericirea, sarutai mana Bucuriei si te casatoreai zilnic cu Iubirea fata de tot si toate. Ajungi sa uiti ca odata simteai ca traiesti, ca odata radeai cu pofta de viata si te bucurai primavara cand natura prindea viata si te imbratisa. Acum doar o calci in picioare in drumul tau spre alte treburi. Acum ti-a trecut copilaria. Acum clepsidra iti da bice pe spate. Acum Chronos nu mai exista pentru tine, e doar o amintire.


Trebuie că sunt intelectuală, altfel nu inteleg de ce am născocit un mecanism de aparare explicit, care să-mi fluidizeze gândurile în situaţii nepotrivite, am inventat negocierile în patul conjugal, am creeat un compendiu de pretexte motivationale pentru fiecare zi din viata pierduta in rutina haotica a secolului in care vietuiesc, mi-am gasit explicatii si scuze pentru a continua sa ma complac in isteria generala a momentului... si a trand-ului.Sunt intelectuală, e clar! Pe la suburbiile fiinţei încă imi trăiesc frisonul şi drama. În cerul gurii îmi suie uneori aroma cafelei cu zaţ din Capsa vremurilor apuse. Altfel, nu mai urc de mult golgota elitelor, chiar daca asta mi-a fost toata viata preocuparea principala. Am devenit mai degraba un om de breaslă al unei lumi de hârtie lipsite de cuvânt, lipsita de continut si mai ales lipsite de MINE. S-a întâmplat când am ales sa traiesc ca toti ceilalti. Cand am pornit sa-mi fac viata... sa muncesc la tinerete pentru zile bune mai la batranete. Ipotetice zile de “trai pe vatrai”. Am fost foooarte inspirata! Inspirata precum un desen tehnic... Cam pe atunci, pe undeva, am pierdut tempo-ul cu mine însămi. Iar din tot ce eram şi ce-aş fi putut fi, a rămas numai canavaua tristă, ca un “de făcut!” uitat nebifat, in capul listei ce zace pe usa frigiderului.
Mintea mea este infestată de oboseala, stres, sictir. Pacat de mine!!!


Sfatul psihoterapeutului:


Stresul face parte din viata noastra de zi cu zi. Pana sa invatam sa-l recunoastem si sa ne ferim de urmarile lui, adeseori severe asupra starii noastre sufletesti dar, mai ales asupra sanatatii noastre (si implicit asupra duratei noastre de viata) l-am simtit pe propria noastra piele, dandu-i diferite nume: enervare, nerabdare, plictiseala, oboseala, furie, dezgust, rusine, teama, panica, manie, groaza, frustrare - toate aceste stari, predominant afective, constituind mastile cognitive ale stresului. Persoanele incordate sunt macinate de un foc launtric. Isi irosesc nebuneste energia vitala, pregatind un teren prielnic, deschizand cai largi maladiilor psihosomatice: hipertensiune, astm, ulcer gastric si duodenal, colite, dermatoze, tulburari cardio-vasculare, migrene, insomnii, etc. Isi pierd controlul asupra propriei lor minti si nu-si mai ingrijesc cum se cuvine corpul. Pe scurt, au o atitudine absurda fata de propria lor viata.Tuturor acestora le propun o solutie simpla: RELAXAREA. Si mai ales, de-mitizarea ideilor preconcepute cum ca asa trebuie sa fie, altfel nu se poate, nu depinde de noi sau n-avem ce face, asta-i viata pe care suntem condamnati sa o traim, astea-s vremurile... Am creionat doar cateva dintre zecile de mituri adanc inradacinate in mentalitatea noastra, lista ramanand deschisa si invitandu-va pe voi sa o continuati cu tot ceea ce am omis eu.


IDEI PRECONCEPUTE… MITURI FALSE:

1. Pentru a reusi in viata, trebuie sa fii stresat, agitat, permanent activ, altfel devii moale si ineficient.
FALS…Stresul nu e util decat daca nu e coplesitor. A sti sa-ti rezolvi situatiile de viata intr-o stare de calm este, de cele mai multe ori, mult mai eficient.
2. Avand in vedere problemele cu care ne confruntam si ritmul actual de viata, este imposibil sa traim fara a suferi de stres.
FALS! Stresul depinde mai putin de exterior decat de individul insusi si de capacitatea lui de a-i face fata intr-un mod eficient.
3. Cand esti stresat de fel, asa vei fi intotdeauna, asa te-ai nascut si n-ai ce face!
FALS! A fi stresat e o stare emotiva care corespunde unui stil de gandire si de comportament. Poti oricand sa-ti schimbi emotiile, modul de a gandi si comportamentul, daca doresti. Nimeni nu se naste deja stresat.
4. Sa ma analizez in permanenta, sa-mi fac analize introspective periodic e o curata pierdere de vreme. Mai bine muncesc in timpul asta, ca tot sunt vesnic in criza de timp.
FALS! In caz de stres, suntem intotdeauna foarte grabiti si nu ne dam seama ca iritabilitatea, anxietatea si precipitarea ne diminueaza eficienta, ne duce de fapt la pierderea timpului. O buna analiza functionala ne ofera un mod de comportament care trebuie urmat si ne face sa castigam atat timp si eficacitate, cat si un echilibru interior.
5. Nervozitatea face parte din personalitatea mea. Nu pot schimba acest lucru.
FALS! Intotdeauna e posibil, prin antrenament, sa inveti sa fi calm!
6. Ca sa ma calmez, trebuie sa respir adanc sa-mi oxigenez creierul.
FALS! Cu cat respiri mai adanc, mai puternic, cu atat se accentueaza senzatia de sufocare, iar perceptia stress-ul se agraveaza instalandu-se, adeseori atacul de panica.
7. Nu am timp sa reperez acele ganduri cu adevarat importante pentru ca ar trebui sa ma gandesc la sute de lucruri…
FALS! Judecatile automate sunt de fapt, aproape intotdeauna acelesi, dar se repeta mereu. Modificand cinci sau sase tipuri de ganduri, shimbam o buna parte din peisajul nostru mental si emotional.
8. Nu-i chiar productiv sa fi satisfacut de ce ai reusit… trebuie sa vrei din ce in ce mai mult! Daca ne multumeam cu ce aveam ramaneam in Comuna Primitiva. Daca accept autosatisfactia nu voi mai progresa!
FALS! A fi multumit de tine si de altii, dimpotriva, te poate motiva mai mult pentru a progresa si a dori mai mult. TREBUIE SA UZI CEEA CE VREI SA CREASCA! DACA ALIMENTEZI INSATISFACTIA, ACEASTA VA FI CEA CARE VA CRESTE!
9. Pentru a ajunge cat mai sus pe scara sociala, e bine sa nu te multumesti nicio data cu ceea ce ai realizat.
FALS! Ca sa fi fericit trebuie, inainte de toate sa fii in stare sa profiti de momentul prezent fara a te concentra pe regretul pentru ceea ce un ai. Satisfactia nu diminueaza nici dorinta de a obtine mai mult nici eficienta… dimpotriva… A nu te concentra pe jumatatea goala a paharului… pe gaura covrigului… reprezinta reteta sigura pentru reusitele viitoare.
10. Nu-mi permit luxul sa ma relaxez… sa-mi pese de mine pentru ca sunt responsabil… trebuie sa-i ajut pe ceilalti… e o virtute sa te lasi la coada in lista prioritatilor.
FALS! Ca sa poti fi altruist, trebuie sa fii mai intai egoist… sa-ti pese de tine… nu-i poti ajuta pe ceilalti daca tu un esti bine sau mai bine zis, cu cat esti mai potent sau mai echilibrat, cu atat ajutorul tau va fi mai semnificativ si mai de calitate.
11. . Stresul este omniprezent şi inevitabil. FALS! Poţi să-ţi planifici viaţa în aşa fel încât stresul să nu te copleşească. Planificarea efectivă presupune stabilirea priorităţilor şi rezolvarea mai întâi a sarcinilor uşoare şi apoi trecerea la problemele mai complexe. Când timpul este prost manageriat este greu să-ţi găseşti priorităţile. Toate problemele voastre par să fie egale şi stresul pare să fie peste tot.
12. Cand ma voi casatori voi fi fericit, ma voi linisti cu adevarat... Cand voi avansa... Cand mi se va naste copilul... In concediu... Cand termin casa... Cand imi voi lua masina mult visata... Cand voi slabi... Cand o sa-mi vad copiii la casa lor…..
FALS! Fericirea nu e o destinatie la care ajungi dupa indelungi eforturi si asteptari… nicidecum. Iar in aceasta perspectiva, sansele sa ajungi “undeva” se diminueaza, tinzand catre mai deloc. Fericirea este o stare a mintii si tine doar de tine sa o simti!!!

EMMA SHAPPLIN

DOAR ASCULTATI! ATAT!
http://www.youtube.com/watch?v=BjvFsVKlfh4&feature=related