CRIZA ECONOMICA MONDIALA

Criza economica mondiala in spatiul carpato-danubiano-pontic....
...intre realitate si autocastrare psihologica...



Vine criza….Vine!…Vine!….Si-a venit!!! Asa cum vine orice intamplare in care crezi cu adevarat…Ca si o superstitie proasta…De ce ti-e frica nu scapi!
Au trecut zile multe... si stiri nenumarate... si zeci de seri cu “talk-shoaie”...si ziare morbide... si nopti nedormite de griji... si discutii inevitabile si interminabile... Si ce sa vezi? Predictia s-a adeverit! Pana si-n textele lui Nostradamus, daca vom cauta cu simt de raspundere, vom gasi evident “Marea Criza economica”! Si pentru ca toata suflare omeneasca stie si pentru ca toti o asteptam cu infrigurare si pentru ca “Cine cauta gaseste intotdeauna”, iata-ne pe toti, popandai nefericiti, scaldandu-ne si inecandu-ne in iminenta criza cu care am fost vaccinati si intoxicati! Si am putea fi fericiti, dupa psihologia romaneasca traditionala ”Sa moara si capra vecinului”, ca pana si americanii, de data asta, se scalda in aceleasi laturi ca si noi, traverseaza aceleasi ape tulburi. Macar pentru asta am putea sa fim mandrii! Ca tot am asteptat juma’ de secol sa devenim al 51-lea stat american! Macar americanii au apucat cateva zeci de ani de “trai pe vatrai”, s-au bucurat ceva timp de viata de plastic, adica platita cu plastic, s-au lafait in spatii locative generoase in regim morgage cateva decenii, savurand sentimentul proprietatii si al prosperitatii, au apucat sa se imbete cu iluzia ...Pe cand noi, ne-am dezghetat si noi de vreo 3 ani, nici macar suficient cat sa ne vindem sufletul convingator. Faust-ul mioritic a prins si el doua trei credite de nevoi personale. A dobandit o colectie de cinci pantofi, doua posete, un robot de bucatarie bengos, un zambet de portelan de vreo 5.000 de euro, eventual un mobil de fitza, poate niste silicoane, un tractor de rupe gura satului sau poate un loc de veci pe care, tot cu credit, a inaltat un mic palat impresionant, obligatoriu placat in marmura neagra, plus crucea de pe care zambeste deja poza propietarului inca in viata. Si...BOOM, adica BUF...A venit doamna criza! Scurt si convingator! Nedrept de scurt! O iluzie merita traita daca dureaza macar pana apuci sa te ametesi cu ea. Altfel, se transforma in modalitate super-eficienta de tortura...
Si daca tot traim certitudinea crizei...si nu stim ce sa facem si nici ce ne asteapta, societatea moderna ne-a invatat unde sa cautam raspunsuri... in statistica. Raspunsuri, in care eu personal ( ca si cum exista si un eu impersonal) nu cred, dar pe care nici nu le pot ignora. Si americanii, bunutzii de ei, au calculat statistic durata si consecintele tuturor crizelor economice mondiale prin care a trecut omenirea pana acum ( bad luck – nu suntem unica generatie...speciala...nici macar sub acest aspect) incluzand si marele crash din ’29, care a durat 43 de luni, dar al carui sfarsit a coincis cu declansarea celui de-al doilea Razboi Mondial. Astfel, au ajuns la concluzia ca durata medie estimata a crizei ce ne paste, nu poate depasi 14 luni. Ceea ce nu-i chiar atat de inspaimantator, cum preconizeaza toti analistii economici, daca intr-adevar ne lasam convinsi ca traversam o criza de anvergura. Dar nici foarte linistitor, daca luam in calcul ca intr-un an si mai bine se poate ”muri” de tot( daca-mi permite-ti pleonasmul), fara sanse prea mari de a reinvia din propria-ti cenusa.

Totul depinde de perspectiva...De cum percepi lucrurile...De cum vezi realitatea... Dar despre care realitate vorbim? Chiar intre doua persoane care stau linistite de vorba exista trei realitati...trei perpective, functie de “scaunul” in care se afla fiecare... Astfel, un alt obiect din proximitate, este vizualizat diferit din cele doua pozitii pe care le ocupa cei doi si aceste perspective sunt complet diferite fata de realitatea obiectului in sine. Iata cum deodata, intr-o situatie absolut banala, coexista trei realitati! Cate realitati putem percepe la nivel mondial, fata de catastrofala criza pe care suntem obligati sa o trecem noi si copiii nostri?
Si apoi mai depine de credintele proprii, de expectatii, de asteptari...De cat de manipulabili suntem, de cat de mioritico-fatalista este psihologia proprie, de cat de mult focusam, ca si mentalitate, pe gaura covrigului, pe jumatatea goala a paharului...pe drobul de sare care o sa cada....
In Romania lumea pare mai isterizata decat oriunde...vine criza...vine sfarsitul lumii...exclusiv prin TV, cea mai mare forma de manipulare in masa din istorie, ne sunt transmise doar aceste angoase... Informarea excesiva si pe ” o mie ” de canale, paveaza cu bune intentii drumul spre haos. Daca ne uitam mai atent, ne dam seama ca se actioneaza, uneori in mod hazardat, doar pe baza a ceea ce se crede ca urmeaza sa se intample. Nu se mira nimeni de diferenta dintre stirile din media si realitatea din supermarket-uri si de pe strazi?
Eu cred ca se exagereaza nepermis de mult cand vine vorba de aceasta criza economica. Si asta pentru ca suntem prea mici ca sa ne luam atat de tare in serios! Economia noastra este mult prea subdezvoltata si axata doar pe supravietuire! Nu are cum sa fie lovita de criza economica mondiala. Putinele companii si corporatii ce fac parte din angrenajul economic mondial vor fi cu siguranta afectate...Insa o astfel de criza ar trebui sa fie o oportunitate pentru omul de rand. In loc sa ne bucuram ca scad preturile la imobiliare, la materialele de constructii, la masini, la alimente...(toate umflate artificial)...ne preocupam doar de fatalitate...Unde este logica? Romania are o datorie externa mica in comparatie cu alta tari, iar rezerva valutara este mai mult decat confortabila. Unde sunt riscurile pentru omul de rand? Credeti ca vor fi concediati invatatorii, politistii, bugetarii? Medicii isi vor pierde clientii? Farmacistii vor ramane cu medicamentele? Cizmarii nu vor avea ce sa pingeleasca, mecanicii-auto ce sa repare, brutarii cui sa vanda painea? Haideti sa fim seriosi! Aceasta isterie va provoca poate doar a posteriori, o criza economica. Pentru ca, amenintati de “zile negre ce va sa vina”, oamenii, din ratiuni conservatoare, vor opri circulatia fireasca a banului si astfel intr-adevar se va declansa o criza la nivel global.
Dar si din punctul asta de vedere suntem privilegiati. Ca si natie post-comunista avem intiparit obiceiul de a face provizii de camara...caci nu se stie niciodata...Sa fie acolo! Nici dupa aproape 20 de ani, nu am scapat de meteahna “congelatorului ticsit de carne”, a box-ului intreg de zahar, faina, orez, a sacilor de ceapa si cartofi de peste iarna, a rezervei de ulei si hartie igienica, ca si cum de maine nu le-am mai gasi never-ever. Iar acum, cand criza s-a anuntat cu surle si trambite...neinvitata, aceasta meteahna devine colacul de salvare “Made in Romania”, pe care nu l-au luat in considerare cei ce au “regizat” acest eveniment, ce se vrea mondial. Banii continua sa circule firesc in Romania, nelasand criza sa se instaleze...Romanu’ e dat dracu’ ! Si asta puteti constata cu totii....Statistic, cheltuielile de sfarsit de an, in plina criza economica, au batut toate recordurile. Pana si Targul de carte a avut incasari ireale...( o bila alba, ce m-a impresionat chiar si pe mine)
Iar daca v-ati lansat deja in criza...si simtiti ca o traiti in vre-un fel sau altul, ati putea macar sa incercati sa va identificati cu una din cele cateva tipologii de personaje pe care le-a dezvoltat societatea inceputului de mileniu III si implicit Marea criza mondiala. Si odata identificati sa gasiti solutiile traversarii acesteia, cu cat mai putine costuri psihologice.
Toata lumea a devenit experta in premonitii economice, in piete globale, in speculatii bursiere si analize financiare. Eu sunt de parere ca pot vorbi despre acest subiect doar cunoscatorii, cei care cu adevarat inteleg fenomenul...in nici un caz eu...Dar daca maseuza mea stie exact ce va urma, florareasa din coltul strazii este preocupata de subiect, bunica mea urmareste, mai nou bursa de la New-York in comparatie cu cea de la Tokio, iar samponeza de la salon vorbeste despre cotatiile Bancii Mondiale, mi-am permis si eu sa scriu parerea mea despre “aici si acum”, despre cateva tipuri de comportament uman ce-si fac reprezentatia in Romania inceputului de an 2009. Sunt curioasa, peste ani, cat de departe am fost de adevar! Inspirata si din clasificarile care circula pe net, am gasit 7 “roluri” interpretate inconstient de romani, independent de statutul social, material sau intelectual al acestora:



· Realistul ingamfat:
Cel care este la curent cu toate stirile de pe piata financiara. Actioneaza cumpatat si stie sa isi asume riscurile. E genul care, isi va depune economiile in mai multe banci si in mai multe monede Ron, Euro si Dolari,convins ca astfel va ramane solvabil. Este cel care va traversa criza absolut neutru. Nu va pierde si nu va castiga! Dar va dormi bine noaptea...Pentru ca are impresia ca detine controlul asupra situatiei.
· Optimistul speculant:
Este cel mai bine informat. Detine informatii in avanpremiera. Ba mai mult, e un promotor al actiunii si ii indeamna si pe cei din jurul lui sa nu stea cu mainile in san. Vede oportunitati acolo unde altii vad doar pericol. E genul care isi scoate banii din banca, asteapta sa scada preturile si cumpara actiuni, proprietati, aur, chilipiruri, orice... Priveste criza ca pe o afacere profitabila. Speculantul care va iesi in avantaj...cel care se va imbogatii in urma crizei.
· Nevroticul badaran :
Nervosul este cel care face sa zboare lucrurile, care se lamenteaza, care tranteste usile si injura de fiecare data cand asculta stirile sau talk-shoaiele de seara. Frustrarile de orice natura, mai vechi sau mai noi, nu vor intarzia sa iasa la suprafata.Va avea pretexte cu carul sa-si bata copiii, sa-si umilesca nevasta si sa dezvolte isterii pentru ca are ghinionul sa traverseze criza economica. Si-n felul acesta, chiar o va traversa! E plin pamantul de astfel de specimene umane. E inflatie! Acestia sunt marii perdanti, adevaratele victime ale crizei!
Pesimistul religios:
Actioneaza lent si, in general, adopta spiritul de turma. E la curent cu faptul ca Papa Benedict al XVI-lea a fost primul care a prezis criza sistemului financiar global, în anii în care era doar cardinal. E resemnat si crede ca oricum ar incerca sa se fereasca de efectele crizei, tot nu va reusi. Daca ar fi dupa el, si-ar scoate toti banii de la banca si i-ar tine acasa. Va face economii drastice, va lasa ocaziile sa treaca pe langa el si va traversa criza paralizat de frica.Dar se va ruga. Psihologia tipica a victimei sigure.
· Ignorantul miserupist:
Il doare in portofel de criza. Nici macar acolo. Oricum nu are prea multe proprietati sau depozite de bani sau valori. Chiar se distreaza pe seama intregii situatii. Uneori se bucura de venirea crizei. In zilele mai negre spera ca toata lumea sa dea faliment ca ” oricum toti sunt niste hoti “. Nu a avut mare lucru, deci nici nu prea are ce sa piarda. Nu se ia in serios nici pe el, nici criza...Va fi foarte putin afectat, spre deloc. Dar nici nu va intelege nimic din fenomen.
· Panicosul pur-sange romanesc :
Genul de om care sta ca pe ace, nu doarme noaptea de griji, se agita de parca i-a sunat ceasul si asteapta ca cei din jur sa vina cu o solutie salvatoare. In cazul cel mai fericit, dupa panica urmeaza calmarea, trasul sufletului si constientizarea penibilului. Dar sigur va povesti nepotilor ce mari incercari a traversat el in viata aceasta. Probabil va face cumparaturi compulsiv, sa-l prinda criza cu camara plina. In felul acesta va participa la marea fentare romaneasca a crizei. Noroc ca suntem un popor preponderent panicos din fire!
· Depresivul fericit:
Este cel care va dezvolta repede, repede o depresie, fericit ca are cu adevarat un motiv serios de data asta. Nu sunt impotriva eschivei in situatiile absurde, dar daca devine un obicei si un mod de viata, prefer sa stau departe de astfel de oameni. Cu suficiente beneficii secundare dupa urma depresiei, va traversa relativ satisfacut criza. Mai greu va fi sa-si inventeze alte pretexte de depresie dupa ce acesta (criza mondiala) se va sfarsi.

Dumneavoastra va regasiti in vreuna din tipologii?
Si chiar daca toti traversam aceasta criza intr-un fel sau altul si suntem constienti ca suntem legati inevitabil de lumea exterioara, ar trebui sa invatam sa ne dezvoltam interiorul, pentru a reusi sa ne adaptatam...Este prima masura pe care ar trebui sa o luam! And life will go on !

Sfatul psihoterapeutului:



În primul rând eu nu cred că este o criză, e mai mult de atât. Este o depresie generala. Cu totii avem zile proaste. Cu totii avem chiar si perioade proaste. Dar intotdeauna reusim sa le depasim. Acum, se pare ca ne-a lovit criza economica mondiala. Deci o perioada catastrofala. Tot mapamondul nu facem altceva decat sa se intreabe ce o sa facem peste cateva luni? Ce o sa facem daca nu mai avem locuri de munca? Ce o sa facem atunci cand nu o sa ne mai putem plati facturile? In general ne intreabam ce o sa facem? Totul la viitor. Nimic despre prezent. Ne gandim atat de mult la viitor incat uitam prezentul. Dar de ce nu ne punem problema ce sa facem acum? Ce sa facem acum la serviciu? Cum sa ne descurcam mai bine acum? Daca ne facem bine treaba azi, cu siguranta ca si peste catva timp acel "ce o sa ma fac" ingrijorator va fi trecut cu bine. Pentru ca un lucru bine facut acum ne va ajuta enorm in viitor. Ne-am tot jucat cu banii din viitor si acum suportam consecintele. Totul e in criza pentru ca viitorul a inceput sa ajunga in prezent. Si a venit scadenta. Si nu e nimeni sa plateasca.
Romania a trait o starea permanenta de criza in ultimele doua decenii. Cumva a depasit probleme de ordin financiar, fiscal, energetic, administrativ, cu care s-a confruntat altfel, diferit de alte tari. In tot acest timp, ne-am descurcat. Asa de bine, incat smecheria a devenit sinonimul reusitei. Or, slabiciunile noastre actuale, mai accentuate decat ale altor natii, cred ca sunt generate tocmai de faptul ca romanul se bazeaza pe “a se descurca”, inainte de “a construi”, “a gandi”, “a munci”. Mai mult decat atat, eu cred ca nici n-ar trebui sa incercam sa depasim criza, sa “ne descurcam” si de data asta, ci mai degraba sa o lasam sa ne invete cum sa ne schimbam. Crize de toate felurile au fost multe in Romania, dar nici una nu si-a atins scopul, nu s-a finalizat pentru a genera si efecte pozitive, de durata...nici una nu ne-a schimbat mentalitatea mioritica. Nu, cursul euro e problema , nici criza mondiala si nici macar gaura neagra de la Geneva . Sa fim seriosi , pe-astea o sa le depasim. Nimic nu-i pentru totdeauna! Altceva atenteaza la fiinta noastra nationala ...
Istoria ne arata cum crizele reusesc sa curate sistemul, sa inlature partile negative, sa omoare ceea ce nu mai functioneaza. In schimbul necazurilor pe care le produc crizele elibereaza noul, energiile pozitive si creativitatea. Schimbarile sunt imperios necesare uneori...Sutul in posterior se transforma in elan benefic, in pas costructiv inainte, intr-un nou inceput.
Si daca aruncam o privire retrospectiva, atat in istoria omenirii, cat si in istoria personala a fiecaruia dintre noi, vom realiza ca toate “crizele” prin care am trecut, toate necazurile si escurile s-au dovedit, pana la urma a fi evenimente cu adevarat pozitive si benefice. În orice lucru rau exista cel putin o oportunitate. Dacă o să fim suficienţi de spontani şi inteligenţi şi o să ştim sa folosim aceste oportunităţile , daca vom reusi sa invatam din greseli, s-ar putea ca după ieşirea din criză să ne trezim mai bogaţi şi mai relaxaţi. Si cu siguranta mai destepti!

ASTEPTANDU-L PE MOS CRACIUN!

Asteptandu-l pe Mos Craciun...

A venit iar Decembrie… Magazinele s-au umplut de oferte (aparent) irezistibile, femeile se uita dupa parfumuri si rochii de Revelion, barbatii injura printre dinti in fata standului de jucarii de plus din Kaufland nestiind care dintre maimutoii la pret promotional va fi pe placul odraslei… Copiii urla in fata vitrinelor pline pana la refuz cu chinezarii colorate care au doar doua scopuri in viata: sa-i ia ochii copilului si sa se strice chiar a doua zi.
Dar e bine!!! De nins nu ninge, de plouat nu ploua (in unele zone), instalatiile luminoase au impanzit orasele, brazi de craciun metalici (sau nu) impodobesc intersectiile, lumea asteapta prime de sarbatori...sau poate al treispelea salariu...
A venit iarna, chiar daca nu se vede. Cumva se simte! Se termina acusica... se termina anul. Tre` sa ma gandesc ce anume mai am facut anul asta, ce pot face la anul, ce cadouri am de luat, ce telefoane am de dat, cui tre` sa trimit SMS-uri…
Si mai ales de ce?
Nu ştiu cine dintre noi îşi mai aminteşte despre perioada aşa zisă a sarbătorilor de iarnă, luna decembrie din România comunistă. I se spunea „Luna Cadourilor” pentru că termenul avea o referire la obiceiul creştinilor de a face cadouri, Dar în perioada comunistă aceste gesturi de a dărui au fost convertite de sistemul ateist-comunist. Primeam cadouri de la şcoală şi părinţii primeau cadouri pentru familie de la serviciu. Binenţeles aveam si pomul de Crăciun, numit -“pomul de iarnă”- iar cadourile le aducea Mos Gerilă (astazi, oponentul modern al demodatului Mos Gerila este durduliu si prietenos cu firmele momentului, se imbraca in rosu si face “Ho! Ho! Ho!”. Il cheama Santa Claus si tare se mai bucura cand il vizitezi la hypermarket).
Celor nascuti mai de curand sau altundeva li se va parea neverosimil dar, in copilaria parintilor mei si in catunul in care au crescut, nimeni nu facea cadouri nimanui in acceptiunea oraseneasca - moderna a termenului. Zilele de nastere nu se sarbatoreau, de Paste copiii primeau haine si (sau) incaltari, dar doar atunci cand nu mai aveau cu ce se imbraca, iar despre bradul care se impodobeste, mama a citit doar in abecedarul clasei intai. Era acolo o poezie care incepea asa:“Bradulet, bradut dragut, ninge peste tine, Haide, hai in casa mea, unde-i cald si bine…” N-a prea inteles semnificatia poeziei si nici rostul unui copac taiat in casa.
Dar chiar si asa, mamei i-a ramas adanc intiparit in minte fiecare Craciun petrecut in acei ani, povesteste cu drag amanunte indentificatoare pentru fiecare an in parte, retraieste toate senzatiile si emotiile de odinioara si ni le povesteste in pragul fiecarui Craciun modern,( bogat in cadouri scumpe, sclipici si beteala, Mosi inflationali, luminite si ornamente, oferte promotionale si cozonaci neperisabili ambalati in cartoane colorate,) dar atat de sarac si lipsit de continut spiritual. Si daca v-as intreba pe dumneavoastra cum anume v-ati petrecut Craciunul de la 20 de ani, sau cel de la 33, ati putea voi oare sa-l reperati in timp? Mi-e teama ca toate sunt la fel,- surogate de Sarbatoare comerciala. In plina glorie a lui Santa Claus capitalist, ne confruntam inca cu spaime vechi si personaje neverosimile, riscand sa pierdem adevaratul spirit al Craciunului. Acum, în Decembrie 2008, în Europa si implicit în România, cea mai mare parte a lumii care se declară creştină trăieşte ca şi cum nu ar avea credinţă în Cel care si pentru care, s-a instituit sărbătoarea Crăciunului sau mai reformator spus Sărbătoarea Naşterii lui Hristos.

În primul rînd prin numirea acestei sărbători “Craciun”, “Christmas”, “Holidays”, “Sărbători de iarnă”, nu înţelegem prea mult din ce se vrea a fi această sărbătoare. In Anglia, nici nu se mai spune Christmas, ci Xmas, ”Christ” a iesit din ecuatie, nu mai are nimeni timp pentru El, din pricina sarbatoririi Craciunului.
Pentru mulţi este doar o perioadă a anului cu lumini multe, cadouri inutile, zile libere, „overtime” dacă lucrezi, cumpărături compulsive, mâncare grea si hepaticoasa, băutură peste limita admisa de ficat, activităţi la biserică de complezenta... Bradutu' cu miros de cetina a devenit o ingramadeala de plastic verde, cu iz comercial si parfum de PVC. Începând cu 1 Decembrie, toata România începe sa jubileze, sa comemoreze si sa aniverseze fara odihna: Ziua Nationala, Mos Nicolae, al 13-lea salariu, misterele revolutiei, Ignatul, Craciunul, Sfântul Stefan, Revelionul, resturile de la Revelion si Sfântul Vasile... Dupa care reintram în mahmureala noastra cea de toate zilele. Mă gândesc ce inţelegere pot avea copiii despre aceste sărbătoari?
Eventual vor ţine minte că au văzut cămile, elefanţi, reni cu caciuli colorate, Mosi burtosi si rosii-n obraji, costumati in culorile Coca-cola, care ofera minute-n plus abonamentului telefonic (chiar si in alta retea), jocuri de lumini, brazi blegiti, diferite obiecte afişate în biserică cu valoare de simbol dar fără intelegerea adevăratei semnificaţii. Si cadouri fara noima, fara valoare si fara sens... Intrebati-va copilul daca-si aminteste ce anume primit de la Mosu’ acum doi ani!?!
Unde gasim un Craciun adevarat? Exista unul? Ce asteapta Dumnezeu de la noi in aceasta sarbatoare? Sa fim mai buni, mai darnici, mai milostivi, mai iubitori? Si daca am fi toate acestea doar de Craciun, n-am fi de fapt doar niste ipocriti?
Vine Craciunul. Luna cadourilor ni se spune la TV, in radio, presa scrisa si online. Luna in care trebuie sa faci cadouri pentru ca este important. Psihologic vei fi linistit si te vei simti un bun crestin.
Vezi in jur doar bucurie si fericire. Te uiti la tine si te gandesti… de ce eu? De ce eu nu am bani? De ce eu nu am unde sa petrec? De ce eu nu am pe cineva care sa-mi faca cadouri si sa-i dau cadouri? De ce eu sunt nefericit cand toata lumea este fericita? Iti pui aceste intrebari si chiar le crezi. Incepi sa te deprimi si totul ti se pare din ce in ce mai stralucitor si mai frumos dar foarte departe de tine.
Dar stiti in ce consta aparenta lor fericire? Fercirea lor este ca au putut sa faca jocul market-ingului. Ca nu au ajuns sa-si puna aceste intrebari. Fericirea lor este o rasuflare de usurare ca au trecut si peste asta cu bine si se pot lauda in stanga si dreapta. Mai nou ne intrecem in destinatii cat mai exotice, locatii cat mai luxoase insotite obligatoriu de fotografii demonstrative cat mai elocvente. Sa mai vorbesc de implicatiile si ignoranta valorilor crestine? De postul tinut de fatarnicie si explozia in sarmalele de dupa?
E jenant ce se intampla in prag de Craciun. Toti vand sarbatoreste cate ceva. Sampon, abonamente de telefon, calendare, petreceri la munte, CD-uri cu manele si colinde, pensii private, de toate. Totul e la super-oferta. Unde s-a dus “spiritul” ala pe care il vedeam in filmele americane? Unde este “spiritul” Craciunului despre care povesteste mama?
Cum se face ca decembrie a ramas si acum “luna cadourilor” si nu ”luna celei mai importante sarbatori crestine”, sau macar “luna daruirii” - noua formulare in care avem dintr-o data libertatea de a reflecta la semnificatia gestului de a darui (mai degraba decat la ce facem cadou). Inca un motiv impotriva grabei de a pune compulsiv, mecanic si irational obiecte in cosurile cu cumparaturi
Mos Craciun… este totusi cel mai minunat personaj de care am auzit vreodata.
Mos Craciun exista? Da, exista.. exista in sufletele noastre, exista in amintirile din copilarie si va ramane mereu acolo.Cu totii avem nevoie de magie, de vis, de fantezie.. si atunci, care ar mai fi farmecul Craciunului fara Mos Craciun?In noaptea de 24 spre 25 decembrie, Mosul incarca sania cu cadouri, inhama cei 9 reni: Rudolph, Dasher, Dancer, Prancer, Vixen, Comet, Cupid, Donder si Blitzen si porneste la drum.
Eu inca mai cred in Mos Craciun. Nu in Mosul imbracat in rosu coborand pe horn. Ci in Spiritul Craciunului, care ar trebui sa ne insoteasca permanent. Spiritul care ne aduce bucurie, care ne aduce aproape de familie, care ne aduce zambetul pe buze de fiecare data,care ne umple sufletul de liniste. Poate ca multi dintre noi ar trebui sa creada in Mos Craciun. Sa opreasca putin timpul, sa se dea cativa pasi inapoi si sa isi dea seama incotro se indreapta. Dar sa lasam vorbaria si sa ne bucuram de sarbatori. Asta-seara il astept pe Mos Craciun! Si maine seara. Si in fiecare seara din anu’ ce a ramas! Pentru ca, am 30 de ani si inca mai cred in Mos Craciun.

Sfatul Psihoterapeutului:
Stiti cum e cu lucrurile pe care le putem schimba?…
Daca vrem cu adevarat, le schimbam!
Si cu ceea ce nu putem?….
Le acceptam… sau…
Ne schimbam atitudinea, gandurile, comportamentul….
Si stiti ce se intampla daca ne schimbam noi?…… Incet- incet se schimba si cei din jur. Si cel mai important...cladim in copiii nostri adevarate valori, adevarate modele, adevarate personalitati si mai ales sentimentul apartenentei la o societate cu traditie autentica.
Este adevarat ca de la o sărbătoare Cristo-centrică sa ajuns la o sărbătoare Ego-centrică. Datorită presiunii psihologice creată in această perioadă, mulţi ajung în depresie, Crăciunul a devenit perioada cea mai depresivă a anului pentru mulţi, mii de pacienţi sunt consultaţi sau internaţi în spitale în această perioadă. Rata suicidelor creste exponential in lunile noiembrie si decembrie. O inimă nemulţumită cu starea şi poziţia social-economică, ajunge să fie orbită, interpretând sărbătoarea naşterii lui Cristos ca o perioadă în care greutatea banului îşi spune cuvântul. Dar haideti sa fie altfel anul acesta...haideti sa traim sarbatorile autentic, functie de nevoile noastre adevarate.

Va provoc ca intr-o analiza introspectiva sincera, sa indentificati modul in care ati vrea sa traversati acest Craciun. Ce anume va doriti cu adevarat de la acete sarbatori? Cum anume ati dori sa petreceti sfarsitul de an astfel incat, peste ani sa-l puteti repera in timp? Cum anume ati putea sa-i faceti intr-adevar fericiti pe cei dragi? Ce planuri pentru noul an fixati la nivel mental chiar in aceasta perioada si cum anume facem retrospectiva si bilantul anului ce a trecut fara a numara doar „oile negre”? Care-i reteta pentru a reusi sa va incarcati pozitiv de „spiritul Craciunului”, fara a va lasa manipulati de „modelele comerciale” care va golesc card-urile, buzunarele, timpul liber si nervii? Si va spun un secret...chiar nu aveti nevoie de bani pentru a reusi asta...
Putem darui nenumarate cadouri ce nu presupun neaparat o investitie materiala. Pentru cei care ofera aceste daruri este esentiala implicare emotionala, atentie si un pic de feeling. Oferiti in dar ascultarea (insa asculta cu rabdare si cu inima deschisa, fara chicoteli, fara intreruperi , fara raspunsuri hazardate)
Oferiti in dar rasul (orice poate aduce zambetul pe buze, o gluma, o poza, sau poate o mica poznaie)
Ofera in dar singuratatea (sunt unele momente in viata unui om cand are nevoie sa fie lasat in pace, sa fie singur, sa fie el cu el ).
Ofera in dar complimente (cuvintele nu costa nimic material si totusi au un efect impresionant asupra spiritului uman. Complimentele reale si sincere aduc un zambet subtil insotit de o mare, mare satisfactie).
Ofera in dar timp ( timp petrecut impreuna, poate nu mult, dar de buna calitate... acel timp ce ne-a tinut departe unii de altii peste an).
Faceti schimb de secrete( asta da cadou...copiii nostri vor aprecia enorm, cu conditia sa fim cu adevarat sinceri ).
Ofera in dar cadouri care valoreaza mai mult decat orice lucru „ la moda”...Un bilet la un spectacol, o dupa-amiaza hai-hui, poate un voucher la un salon de ingrijire corporala, un week-end doar cu copilul si pentru copil ( patinati cu el sau faceti o cazemata de zapada)... programati o intanlire, chiar si un telefon unui prieten drag. Renuntati la SMS-urile impersonale si reci, in schimbul „demodatei” felicitari...sau si mai bine o fotografie cu insemnatate, care sa evoce amintiri frumoase, dar demult uitate.
Aceste cadouri nu vor fi refuzate niciodata si au puterea de a ii apropia pe oameni. Sunt gratis sau costa foarte putin, dar sunt atat de valoroase si la indemana tuturor.
Nu va dati in laturi sa faceti cadouri de suflet si nu ratati nici un moment, pentru ca nu stiti cand veti mai avea ocazia. Uitati de cumparaturi si cautati-va prietenii, reuniti-va familia, iertati-va dusmanii si faceti-va cadou cel mai minunat si implinitor sentiment: acela ca sunteti mai buni!
Faceti-va timp si pentru dumneavoastra! Creati-va noi traditii, pentru familia dumneavoastre!
Si poate cel mai important cadou pe care vi-l puteti face...schedule-ul realist dar optimist pentru anul 2009...cu dorinte si nevoi, cu planuri si strategii si cu credinta certa ca va iesi exact asa cum va doriti. Pentru ca-n ordinea universala, de cand e lumea si pamantul, atragem magnetic doar acele lucruri pe care le gandim, pe care le vizualizam la nivel mental si mai ales in care credem cu adevarat!
Va doresc un Craciun de care sa va amintiti cu placere peste ani, fara a sta prea mult pe ganduri! Doar de voi depinde asta...

SPOT PUBLICITAR ZACH

PRIMUL INCOME CASTIGAT DE ZACH...PRIMUL JOB...PRIMA ZI DE MUNCA FULL TIME...CU AMENDAMENTUL CA S-A SIMTIT RUSINAT SA FACA RECLAMA LA CHILOTI DE UNICA FOLOSINTA...

EMISIUNE PRO TV

Emisiunea "Ce se intampla doctore?" - Poftiti la slabit!

Echipa de specialisti formata din pshihoterapeut Emilia Potenteu, nutritionist Mihaela Bilic si antrenor fitnes Taufic. Prezentatoarea emisiunii Oana Cuzino.

O experienta interesanta cu rezultate terapeutice satisfacatoare!

COPILUL MEU

ZACH...CEL MAI MINUNAT COPIL DIN LUME...

NICI NU-MI MAI AMINTESC CU ARATA VIATA MEA INAINTE DE EL

CE VALORI AVEAM?

CE PRIORITATI AVEAM?

SI NICI NU STIU UNDE SE GASEA DEPOZITATA TOATE DRAGOSTEA MEA PENTRU EL...AM CARAT-O TIMP DE 25 DE ANI FARA MACAR SA AM HABAR.

SUNT CEA MAI MANDRA MAMICA!

CALARE PE SITUATIE

DESPRE BARBATI, DESPRE FEMEI

“Barbatii sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Vevus”
- diferente intolerabile sau imperios necesare -


Nu stiu daca ma calific pentru statutul de femeie divortata, dar divortez…da…da…divortez! M-am hotarat! Barbatul meu n-a inteles nimic din mine...vorbim limbi diferite, ne dorim lucruri diferite, suntem specii diferite, venim de pe planete diferite...
Rabdarea mea s-a terminat... Nu pot sa cred ca, de buna voie si nesilita de nimeni, am acceptat sa ma marit...mai mult decat atat, mi s-a parut telul suprem. Realizarea cea mare...Lozul castigator...Si nici n-a trecut asa mult timp de-atunci...Stati sa va povestesc:

Functionam atat de diferit: daca eu sunt nefericita in relatie nu pot munci – sotul meu daca-i nefericit la munca nu poate relationa. Cand este tensionat, bea bere si se abandoneaza in fata televizorului...cand eu sunt down, mananc ciocolata si ma abandonez in shopping. Va dati seama cat de mult se diminueaza sansele aplanarii unui conflict dupa o cearta obisnuita?
Aceasi zi din calendar traita in cadrul “cuplului lu’ peste prajit” – adica noi – familia fericita ce-ar trebui sa fim, o zi oarecare dealtfel:
Jurnalul meu: 28 septembrie
“Sambata seara mi s-a parut cam ciudat. Fusesem la cumparaturi cu prietenele mele toata ziua si am crezut ca era suparat. L-am tot intrebat ce nu era in regula. Mi-a spus ca e ok.
Pe seara i-am spus ca il iubesc, el doar a zambit si a continuat sa frunzareasca ziarul. Nu imi pot explica comportamentul lui. Nu inteleg de ce nu mi-a spus “si eu te iubesc”. Am simtit ca l-am pierdut, am stiut ca-i “groasa”. Parea atat de distant si absent. Trista si speriata am hotarat sa merg sa ma culc.Dupa vreo 10 minute a venit si el in pat, si spre surprinderea mea, a fost receptiv la mangaierile mele, si am facut dragoste, dar tot am simtit ca era distras si cu gandul in alta parte. Nemaisuportand tensiunea, m-am hotarat sa il confrunt, dar el adormise deja. Asa ca am inceput sa plang si am plans pana am adormit si eu. Nu stiu ce sa ma fac. Sunt aproape sigura ca se gandeste la alta. Viata mea e un dezastru...”
Jurnalul lui: 27 septembrie
“Azi, Steaua a pierdut in deplasare…dar macar am facut sex.”
Credeti ca mai putem trai in astfel de conditii?



Imi spune, cand e tandru, c-ar fi in stare pentru mine sa escaladeze Everest-ul, sa traverseze Sahara, sa-noate chiar pana la turci...Eu tot ce vreau este sa-l am acasa. ..
Si ce-i mai rau e ca confunda termenii (intr-o cacofonie naturala)....Eu vreau sa fiu doar ascultata...si-atat...el intelege ori ca-s doar futilitati, ori crede ca astept solutii... “A s c u l t a t a” domnul meu vreau sa fiu, nu “reparata”!!!


Exista si ceva asemanari intre noi…care nu fac decat sa ne deosebeasca si mai mult. Sotul meu, spre exemplu, viseaza sa faca dragoste cu doua femei...Si eu visez la doi ...pentru ca mi-ar placea sa am cu cine discuta dupa... dupa ce el adoarme instantaneu...
Femeia vrea mult sex cu barbatul iubit, barbatul…doar mult sex. Femeia poate avea 5 partide de sex zilnic....Si barbatul poate...dar cu femei diferite...
Sexul prost este pretul platit de o femeie pentru casnicie...pentru statutul de femeie maritata...Casatoria infernala este pretul platit de barbat pentru sex...pentru statutul de barbat viril...nu-i funny?
Barbatii sunt sclvii sex-ului lor, sunt condusi de o bucata de carne puternic vascularizata, ce se afla intre membrele inferioare. Asa se explica de ce dau nume sex-ului lo( Fiara, Crocozaurul,Centaurul); pentru ca nu accepta ca 99% din deciziile lor sa le ia un ilustru necunoscut anonim.
Vorba Simonei Catrina: “ dintotdeauna cantitatea a purtat pantaloni si calitatea fusta”

Sotul meu se plange ca sunt freaky...reusesc sa observ amanunte minuscule aproape imposibil de detectat cu ochiul liber de la o distanta considerabila ( un fir de par blond pe reverul hainei, o unghie crescuta, o privire languroasa chiar si cu coada ochiului ) dar nu pot observa nici stalpul din parcare in care ma opresc frecvent, nici bartai deschizatura garajului marita altfel pana la maximul admis de autorizatia de constructie.

Cica nu am orientare in spatiu, ma ratacesc pe strazi ca tantaloaica...Dar el...nu are orientare nici in sertarul cu chiloti. Nici in camara din bucatarie...Nemaivorbind de gradinita copilului, unde nu a calcat in veci. . Nu e in stare sa gaseasca nimic pe lumea asta, in afara CD-urilor care sunt depozitate in ordine alfabetica, a sculelor dubioase din boxa si a uneltelor de pescuit. Nu-si poate repera nici propriul copil in parc,( asta in fericitul caz in care ar accepta sa-si miste posteriorul pentru a-l cauta ). Si niciodata, dar niciodata nu-si gaseste cheile de la masina, bricheta, cureaua sau sosete asortate Prefer sa fiu asa cum sunt...Chelia, barba si mustata, scarpintul compulsiv prin cele mai dubioase locuri sunt un pret prea mare pentru dobandirea simtului orientativ.

Eu vreau sa-l dragalesc si sa-l descos si-n felul asta sa-i arat ca-mi pasa si ca-i important, el intelege doar ca-l cicalesc... si ca ma bag... si ca doresc sa-l schimb.

Cand sunt mutroasa, astept sa stie si de ce? Pentru ca daca m-ar iubi nu ar mai fi nevoie sa ma-ntrebe...Insa frecvent nici nu observa...si implicit nu ma intreaba...iar eu nu pot rosti latrand: “Nu am nimic!” Cand el e ciufi se enerveaza daca vreau sa stiu de ce...si-mi spune ca visez, si inventez, si ca din plictiseala, mi-am propus sa-l enervez...
Eu zic frecvent “Imi pare rau” cu sensul ca inteleg prin ce trece, si stiu cum e si cred ca-i greu... El nu rosteste niciodata ”Imi pare rau” si am sa va explic si de ce: pentru ca sensul lui e altul: “sunt vinovat...si sunt un bou si imi asum responsabilitatea” Si apoi nu pot deloc sa inteleg cum poate un human been sa se pliciseasca la cumparaturi, sa nu aiba rabdare, sa nu poata....si totusi sa reuseasca sa stea ore intregi la pescuit, sau sa se amuze, sa se implice si chiar sa se enerveze urmarind 20 de fraieri care alearga dupa o minge (portarii alerga la fotbal?). Mi-e imposibil, oricat as incerca!

Avem valori diferite, preocupari diferite, intelesuri diferite. Cand eu ma vad cu fetele folosim apelative floricioase: iubita, fetita, draguta...cand el se vede cu baietii apelativele sunt crunte: grasule, mortule, tiganule, fraiere...Cica de drag...
Cand ne-am casatorit am fost convinsa ca cu timpul are sa se schimbe...si am discutat subiectul. El... ar fi dat orice ca eu sa nu ma schimb! De unde trag concluzia ca inceputul a fost prost.

Deci divortez...si daca o sa ma mai bata vreo idee sa ma marit....amintiti-mi sa incerc cu un allien...Si poate n-as mai fi dezamagita. Pentru ca dezamagirile vin din expectatii...Aveti mai multe sanse doamnelor sa va-mprieteniti cu un extraterestru..sa-l intelegeti sau sa-l tolerati decat cu-n june mioritic.


P.S.
Fetelor este clar ca suntem superioare barbatilor: ganditi-va – cel mai bun prieten al nostru sunt diamentele, al lor e cainele” - Joan Rivers







Sfatul psihoterapeutului:


Lasand deoparte bancurile misogin-misandrine rauvoitoare si volumele de genul "... de pe Marte, ... de pe Venus", femeile si barbatii sunt astazi egali. Peste tot acolo unde religia nu tine societatea prinsa in cutume depasite, cliseele patriarhatului tind sa se estompeze. Insa dincolo de daramarea, oricat de lenta, a barierelor de ordin social-economic, intre cele doua sexe vor ramane mereu diferente imuabile, dictate genetic si asta pentru ca Natura a hotarat sa ne inzestreze in mod diferit cu arme si alte resurse necesare pentru a explora aceasta lume si a face sa supravietuiasca specia umana. In 1962, Roger Sperry a castigat premiul Nobel, demonstrand faptul ca cele doua emisfere ale cortexului raspund in mod direct de anumite functii intelectuale de sine statatoare. Emisferele stanga si dreapta ale creierului sunt legate printr-o serie de nervi care se numesc corpus callosum, facilitand schimbul de informatii dintre cele doi lobi. Studiile neurologului american Roger Gorsky au confirmat faptul ca creierul femeii are cu peste 30% mai mult corpus callosum. Cercetarile au mai dezvaluit si ca hormonul feminin, estrogenul, stimuleaza dezvoltarea celulelor nervoase, aparand mai multe conexiuni la nivelul creierului si intre cele doua emisfere. Acest lucru explica vorbirea mai fluenta, capacitatea femeilor de a putea executa mai multe lucruri in acelasi timp, lamurind si problema "intuitiei feminine". La femei, vorbirea are o localizare precisa in emisfera stanga, in fata, si un loc in emisfera dreapta. Datorita acestei localizari in ambele parti ale creierului, femeile converseaza mai bine. . Pe de alta parte, cum femeile folosesc ambele emisfere ale creierului, multe disting cu greutate intre mana stanga si cea dreapta, si nu reusesc sa interpreteze o harta sau sa se orienteze cu ajutorul uneia. In acelasi timp, s-a demonstrat ca densitatea materiei cenusii este mai crescuta in cazul creierului masculin. Desi creierul barbatului are mai putine conexiuni intre cele doua emisfere, acesta este mai bine compartimentat. Altfel spus, creierul unui barbat este specializat, este configurat astfel incat sa se concentreze asupra unui singur lucru. Pentru barbati, vorbirea functioneaza doar la nivelul lobului stang al creierului, fara o localizare anume. In schimb, un barbat nu va avea probleme sa diferentieze partea stanga si cea dreapta, sa indosarieze informatii sau sa se orienteze in spatiu. Acest ultim lucru se datoreaza faptului ca capacitatea de orientare in spatiu este localizata in lobul frontal drept la barbati, spre deosebire de localizarea in ambele emisfere in cazul femeilor

Barbatii si femeile percep aceeasi lume in chip diferit. Barbatul vede lucruri si obiecte, precum si relatiile dintre ele in spatiu, vazandu-le ca piesele unui puzzle. Femeile au o privire mai de ansamblu, dar remarca chiar si cele mai nesemnificative amanunte, iar piesele de puzzle si relatiile dintre ele conteaza mai mult decat pozitionarea lor in spatiu. Creierul femeilor este conceput pentru a reactiona in raport cu oamenii si chipurile lor, in vreme ce al barbatilor reactioneaza la obiecte si forma lor.
In procesul de constientizare, barbatii sunt mai preocupati de obtinerea unor rezultate sau de atingerea unor scopuri, a unui anumit statut, de depasirea concurentei, de eficienta. Femeile se concentreaza asupra comunicarii, cooperarii, armoniei. Barbatii se definesc prin munca si prin reusitele lor, iar femeile - prin valoarea de sine si prin calitatea relatiilor interumane. De aceea, cand o femeie este nefericita din cauza relatiei ei sentimentale, nu se poate concentra asupra muncii. Cand un barbat este nefericit la munca, nu se poate concentra asupra relatiei sentimentale. In momentele de stres sau tensiune, sunt activate principalele functii ale creierului; in cazul barbatului - orientarea in spatiu si logica. La femei este activata functia vorbirii. Daca e stresata, o femeie poate palavragi ore in sir despre problemele ei. Ea doreste doar sa se elibereze de stres si sa fie ascultata, nu cauta neaparat solutii. Barbatii au o minte logica, axata pe rezolvarea problemelor, de aceea ei vor intrerupe monologul feminin oferind solutii.
Diferentele de atitudine si comportament pot fi explicate si prin conditionarile sociale, prin modalitatile educationale complet diferite, prin implemenarea scarii volorice diferite si a asteptarilor diverse pe care parintii, profesorii, familiile le au de la copii in functie de sex. In concluzie, ce greutate au argumentele stiintifice in lupta dintre sexe? Totusi, relatiile dintre barbati si femei continua sa functioneze, in ciuda diferentelor coplesitoare. Si cel mai important lucru pe care creierele noastre il au in comun este capacitatea de a invata si a ne adapta. Si inercam s-o facem, care cum putem. Pentru ca in viata, dormim cum ne asternem!

SINDROMUL DE TURMA

Sindromul de turma – kitsch sau trendy?...

Am o nedumerire…help…! Daca nu adopti curentul devii uncool sau ai personalitate?

Imi place sa cred ca sunt cu adevarat o femeie speciala...cu personalitate… deosebita… unica as zice… .Toata viata am fugit de “comun”, de ”obisnuit”, de “uniforma”. Nu am facut parte niciodata din curentele trendy care s-au perindat prin spatiul mioritic nici in liceu, nici in facultate si nici dupa. N-am fost nici rock-erita, nici punk-erita nici bros-erita si nici macar depeche-ista. Poate mi-as fi dorit, dar din frica obsesiva sa nu devin “membru al turmei” m-am abtinut. In fiecare dimineata a anilor scolari de pana-n ‘89 m-am simtit frustratica pentru obligativitatea uniformei ceausiste, pentru restrictivul sarafan anti-sexi, pentru singurele acceptate dresuri culoarea pielii, enervanta matricola si obsesiva bentita alba. N-am purtat chica cand toate fetele din scoala aveau, nu m-am facut permanent cand tot cartierul s-a carliontat in mai putin de o saptamana, si nici macar nu am dormit cu Henna-n cap in vacanta dintr-a-VIII-a, in incercarea disperata de a deveni obligatoriul-uniforma-roscat. Nu am purtat ciocate, si nici nebunul cyclame si fosforescent ( din cap pana-n picioare) in vara lui ’90 cand marfa turceasca a invadat ternele rafturi comuniste. Nu am fost tunsa frantuzeste ( dupa modelul Oana Sarbu) in vara lui ‘87.cand “Liceenii” a detronat “Dallas-ul”. Nu mi-am tapat parul cand toate imitau Ciocanitoarea Woody, nu mi-am taiat breton-chiar-din-crestet cand toate aratau ca niste stresini, si nici “Shogun” nu am citit in isteria generala din ’91 atunci cand pana si manichiurista isi completa cultura generala orientala. Si-n runda a doua a isteriei, zece ani mai tarziu i-adevarat, cand “Alchimistul” a dezvoltat acelasi gen de sindrom national, am refuzat din nou sa ma supun, cu riscul de a deveni persoana non-grata.
Intotedeauna am observat, am blamat si am incercat sa evit spiritul de turma. Inca mi se pare ca azi e mai activ decat oricand…acum putem spune ca suntem cu adevarat un popor unit…in aceeasi prostie…toti dansam, ne imbracam, ne tundem si vorbim la fel…Casele noastre arata identic…mobile wenghe, stil minimalist, lighting cubist cu abajururi de hartie, covoare latoase si nelipsita gresie si faianta…pana si bucatariile sunt identice si baile…si termopanele…si ma intreb de ce, cand oferta e atat de variata?
Nu, dar cel mai elocvent exemplu sunt telefoanele mobile... Ai - nu ai nevoie, toata suflarea are cel putin unul...pana si copiii de gradi sunt posesori ai unui telefon mobil...si-apoi funny a fost o poza dintr-un ziar care infatisa o coada lunga, pe mai multe randuri de oameni de toate felurile, care asteptau deschiderea magazinului dupa lansarea celebrului iPhone 3G. Oameni carora parintii le-au transmis genetico-ancestral meteahna statului la coada fara a dezvolta frustrari. Iar daca rasfoiti revistele glossy veti fi surprinsi sa descoperiti ca toata suflarea de vedete mioritice ( si dupa ele tot poporul ) la intrebarea: - “Ce ati lua cu voi pe o insula pustie?” raspund indubitabil -“ My BlackBerry!!!!
Si aceast copy-paste il gasesti in toate grupurile sociale, de la pustii Emo - tunsi, imbracati, incaltati identic ( pana si sireturile incaltarilor sunt aceleasi) la fetele din cluburi – toate blonde, parul placuit, imbracate in rochii de nunta, cu nelipsitele imprimeuri florale ( totusi, mulumesc lui D-zeu ca moda de anul aceste a reusit sa omoare in sfarsit, nelipsitii jeansi cu care s-au perindat fetele timp de mai bine de 20 de ani) si mirosind a acelasi parfum, de la smecherii parveniti care poarta acelasi ceas, imbraca nelipsitele camasi roz si conduc bolizi obligatoriu culoarea alb-unturiu, ultima fitza “2008” acceptata unanim...si continuind cu clanul nevestelor de fotbalist sau a amantelor de “conturi grase insurate” – toate business-women, posesoare de saloane de frumusete si de imperios necesarele posete Louis Vuitton. Si lista nu se opreste aici...
Va propun sa faceti un test...unul comico-tragic: aflandu-va in astepterea unui ascensor impreuna cu alti umanoizi, incercati sa lasati politetea de-o parte si sa va strecurati in lift primii, inaintea doamnelor sau a batranilor, asezandu-va intr-o pozitie nefireasca, poate cu spatele catre usi. Veti fi uimiti sa observati cum toti ceilalti va vor imita mecanic, pozitionandu-se identic cu dvs. E funny, nu? Incercati...Chiar umbla pe YouTube niste filmulete cu astfel de situatii...
Mai trist este cand in trafic se intampla un accident nefericit...daca la locul faptei ajunge un singur individ, acesta nu se va da in laturi in a ajuta asa cum poate, ingrijindu-se de eventualele victime si luand initiativa civica. Dar daca in acelasi loc se afla o turma de oameni, automat se instaleaza sindromul despre care discutam si contrar zicalei ”unde-s multi puterea creste” - ori toti raman impietriti si impartiali, ca la un spectacol de teatru la care nu au platit bilet, ori celalalt scenariu - incepe isteria generala in care toata masa populara sare (verbal si nu numai) la gatul aparentului vinovat, varsandu-si frustrarile pe acesta, intr-o jungiana defulare colectiva.
Spiritul gregar sa traiasca!

Dar ma intreb : oare am reusit intr-adevar in toti acesti ani sa raman unica, “altfel”, originala, “ca uleiul la suprafata”? Oare ar fi fost posibil sa reuesc? Sau doar m-am imbatat cu falsa impresie a specialitatii si unicitatii proprii de care are nevoie orice Homo Sapiens pentru a atinge o treapta superioara a nevoilor umane in Piramida lui Maslow?
Nu stiu, dar uneori am impresia ca a fi original, a fi “altfel” a devenit o moda pe care toti se grabesc sa o adopte. Si atunci spiritul de turma se face din nou simtit, tocmai in ideea ca vor sa se desprinda de el.


P.S.
Toate randurile de mai sus nu sunt decat dubitaţii cu iz de astenie perenă de toamna, fără aluzii şi fără intenţie. Orice asemanare cu fapte si persoane reale este pur intamplatoere...



Sfatul psihoterapeutului:


Inainte de oricine Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii “Psihologia multimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul – contagiune. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.
O astfel de multime are cateva caracteristici clare care o definesc. Personalitatea individuala tinde sa se micsoreze in avantajul peronalitatii colective, nevoia de apartenenta la grup primeaza altor nevoi personale, scara valorica individuala sufera schimbari majore si nu in ultimul rand moralitatea multimilor tinde in general sa se reduca considerabil. Gustave Le Bon defineste masele de oameni drept multime ce poseda caracteristici noi, foarte diferite de cele ale fiecarui individ ce intra în componenta ei. Personalitatea constienta dispare, sentimentele si ideile tuturor sunt orientate în aceeasi directie, apare spiritul colectiv (care este tranzitoriu) cu particularitati foarte precise. Multimea formeaza un singur corp si este supusa legii unitatii mintale a grupului. In grup, individul dobândeste, datorita numarului, sentimentul unei forte invincibile ,forta care-i permite sa cedeze instictelor, iar multimea devine anonima deci sentimentul responsabilitatii se micsoreaza pana la disparitie. De asemenea, multimea infereaza din punct de verere intelectual individul izolat. Putem spune ca "efectul de turmă" nu este altceva decât o oarecare boală socială, ca toate celelalte. Indivizii sensibili sunt predispuşi infectării, devenind vulnerabili, poate din dorinţa acerbă de afirmare,din dorinta reuşitei prin imitaţie sau din alegerea căii cele mai uşoare, din comoditate sau comfort emotional ( e mai usor sa urmarim un tipar decat sa creem o schita)

Concluzia pe care o putem trage este una singura: nevoia de aderare la un grup este imperios necesara pentru noi toti, pentru ca inainte de toate, omul este un animal social... Nevoia de apartenenta este elementara, ea aflandu-se catre baza Piramidei trebuintelor a lui Maslow . Importanta este alegerea grupului la care ne hotaram sa aderam din multitudinea de oferte de pe “piata”, insotita obligatoriu de preocuparea pentru pastrarea personalitatii si unicitatii individuale. Pentru ca-n viata tot ce-i mult strica!

IN CAUTAREA JUMATATII...

In cautarea jumatatii pierdute...mit sau realitate...



La inceput, potrivit unui mit al lui Aristotel relatat de Platon in “Banchetul”, nu exista decat un singur sex, fiinta fiind deopotriva si femeie si barbat. Ea era inzestrata cu doua sexe - cel feminin si cel masculin - la fel cum avea doua capete, patru brate si patru picioare. Era o faptura foate fericita si extrem de puternica. Gelosi, olimpienii i-au cerut lui Zeus sa o despice in doua. Asa s-au nascut doua fiinte deosebite - barbatul si femeia - fiecare avand un sigur sex. De atunci fiecare jumatate se afla intr-o continua cautare a unitatii pierdute, complacandu-se zi de zi intr-o nefericire justificata si visand la regasire. Sentimentul de dragoste este o aspiratie catre realizarea acestui vis, iar a fortiori actul sexual reprezinta tentativa extrema de a-l concretriza.
Desigur, nu-i deacat un mit (mitul androginului), dar oare de ce noi oamenii, deopotriva barbati sau femei , ne-am petrece intreaga viata cautand, daca nu am sti deja ce cautam?

Am facut o retrospectiva a scarii mele valorice in ceea ce-i priveste pe barbatii de care am fost interesata la un moment dat. Si de fiecare data, indragostita fiind, am trait senzatia ca mi-am intalnit jumatatea A fost straniu sa descopar cat de diferite au fost pereferintele mele de la o varsta la alta.
La 6 ani am fost atrasa de baietelul care a avut curajul sa deturneze traseul martisorului in caseta transparenta, varful de gama o ofertei ceausiste, de la destinatia unica - tovarasa educatoare - catre mine, lucru care m-a flatat nespus si mi-a creat satisfactii incomensurabile de care m-am bucurat fix o noapte. Pentru ca dis-de-dimineata, mama-sa s-a infiintat in poarta bunicii mele, cu o falca-n cer si una-n pamant cerand martisorul inapoi. Nu mi-am explicat niciodata cum a aflat doamna ca martisorul a fost deturnat...dar chiar daca l-am pierdut, satisfactia si stima de sine pentru marea reusita mi-au fost suficiente pentru a ma indragosti pentru prima oara-n viata mea.
Apoi pretentiile mi-au crescut...si astfel nu m-am putut indragosti decat de singurul baiat din scoala care avea video, blugi Zippo si caciula ruseasca de blana...semne distincte ale apartenentei la o familie de instariti. Aducea la scoala bomboane cubaneze, semn ca avea intrare la “Casa de comenzi”, si cateodata manca banane in pauza mare. Faceam parte din aceeasi “clasa sociala” – puteam sa-l creditez...indeplinea toate cerintele de moment.
Ceva mai tarziu am stiut ca m-am indragostit atunci cand l-am intalnit pe romantic...baiatul ce-mi scria poezii, si nu doar in Oracol, ma tinea de mana si-mi arata stelele, imi daruia flori si era tot ce-mi doream. Puteam sa jur ca-i jumatatea mea.
Prin clasa a IX a, importante erau trasaturile de lider de grup, drept urmare m-am indragostit de capitanul echipei de fotbal in jurul caruia gravitau toate fetiscanele de liceu. Si mai ocupa si postul mult ravnit de secretat U.T.C. Nu mai conta ca tasu-i muncitor la I.O.R, ca la bairam venea in trening ( si ala dat de club ), ca nu era nascut poet, iar de 1 martie, din instinct de conservare al banilor de buzunar, dezvolta un guturai care-l tinea departe de scoala.Chiar nu conta! Pentru ca-ndeplinea noile conditii.
Dupa, pe la 16 ani, prioritara era varsta... era musai ca alesu’ sa fie “barbat”, imi asigura nevoia mea de a epata, de a parea femeie, si drept urmare am devenit brusc interesata de un “nene” care avea matusalemica varsta de 26 de ani si.... cam atat.
La facultate iar mi s-au schimbat cerintele si alte trasaturi au devenit impotante in alegerea partenerului...si-n fruntea listei trona aspectul fizic al baiatului, muschii conturati, corpul sculptat, parul gelat, nelipsitii ochelari de soare chiar si-n discoteca. Nici n-a fost greu sa-l gasesc pe El de-atunci. E plina balta de astfel de pesti...e inflatie....!
Noroc ca nu m-a tinut mult, si iar lovita de fuga de idei, am constatat ca sunt atrasa de alta specie de mascul - “dictionarul ambulant”, baiatul care avea la el raspunsul tuturor intrebarilor mele, cel ce fusese preocupat de asimilarea culturii generale cu care sa ma cucereasca intr-o zi...in ziua in care eu, a nu stiu cata oara am simtit ca mi-am gasit jumatatea.
Nici asta n-a durat prea mult... ajungand la varsta cand instinctul matern dadea semne de incoltire, si odata cu nevoia de intemeiere a propriei familii a aparut o alta nevoie si implicit, o noua rasturnare a scarii valorice in alegerea partenerului: brusc m-am simtit atrasa de barbati protectori, responsabili, pe picioarele lor, maturi si independenti. Si m-am indragostit! Si am fost sigura ca o sa ma tina...devenisem femeie serioasa si stiam exact ce vroiam....Dar n-a fost sa fie....A nu stiu cata oara am realizat ca m-am inselat, ca jumatatea mea trebuie, ca si conditie sine-qua-non sa ma faca sa rad. O viata am si trebuie sa o rad! Si am plecat dupa un barbat cu un dezvoltat simt al umorului care ma facea fericita. Si parca eram mai sigura ca niciodata ca el este alesul....Si-am ras un timp, si a fost minunat, si-am implinit 30 de ani....si s-antamplat “ nacazu’ ” ...dinamica sexuala s-a modificat, mi-am descoperit sexualitatea si senzualitatea, m-am copt si am stiut ca jumatatea mea este acest barbat. Acest barbat ce m-a facut sa inteleg ca toata experienta
mea intr-ale sex-ului este egala cu zero...ca dragostea (fizica) te implineste ( gaina batrana face ciorba buna), ca m-as putea numi “virgina” pana azi, si c-am descoperit America!. A fost interesant sa constat cum imi creste acuitatea auditiva, si-mi aud hormonii cum tropaie chiar atunci cand doar pornesc agale la plimbare. Si am stiut ca doar acum sunt o femeie coapta...ca doar acum am inteles ce-i important, ca jumatatea mea este cu siguranta el.
De ce zambesti? Nu-ti vine sa ma crezi?




Sfatul psihoterapeutului:


Femeia este jumatatea infinita a barbatului!
Ai zice că noi, oamenii suntem făcuţi unul pentru altul, “îngeri cu o singură aripă care doar împreună pot să zboare”. Ai zice că unicul nostru scop pe lume e să ne căutăm jumătatea, geamănul de suflet, cel cu care ne armonizăm şi reuşim să trăim într-un echilibru perfect până la adânci bătrâneţi. Ai zice că dacă vrem cu adevărat reuşim să găsim limba comună, aceea în care înţelegem, chiar şi pe nerostite, tot ce e de înţeles. Dar lucrurile nu stau asa....Si asta din cauza singurii erori din Biblie si anume....noi oamenii nu suntem monogami ! Sunt doar cateva specii de vietuitoare in lume pe deplin monogame...le numeri pe degetele de la o mana si cu siguranta omul nu este una dintre ele.
Ce bine-ar fi…
Câte cărări nu am străbate, câte ierni nu am aştepta dacă ni s-ar putea garanta că într-adevar, odata gasita jumatatea vom fi cu adevarat si definitiv fericiti. Adevărul este însă altul... Dincolo de zilele îndrăgostirii, când ne închipuim că am ajuns la liman, vine si ziua când ne trezim goi între zidurile pe care singuri ni le-am ridicat, când nu ne mai recunoaştem în refrenele de la radio, când nu ne mai emoţionează micile amănunte care ne făceau candva unici… De-abia de-acolo începem greul, un nou război, o altă călătorie, dinspre noi – ca jumătatea de inimă ce bate la unison cu a celuilalt, înapoi spre Eu-l pe care l-am rătăcit... care s-a dizolvat în rutina cuplului, or in lacrimi de bucurie sau de furie, in transpiraţia disconfortului sau dimpotrivă, cea a plăcerii la îndemână, transformată în drept conjugal sau chiar datorie impusă.
Iubirea în sine nu reprezintă o relaţie ci doar suportul psihic, imperios necesar pentru ceea ce se poate construi acolo. Sunt iubiri năvalnice, care te consumă, care îţi înghit resursele dinspre interior în afară, empatii atât de fine încât ajungi să crezi că tu eşti celălalt şi celălalt e, într-adevăr, jumătatea ta. Dar ce te faci când jumătatea ta, în perfecţiunea ei, îşi dezvăluie imperfecţiunile?
Marea majoritate a cuplurilor se fac ca nu le pasa si creeaza (ca mecanisme de aparare) ritualuri noi… Dormim separat ca să ne putem odihni? Trăim împreună dar desenăm în spaţiul comun mici oaze intime: biroul-meu-în-care-mă-ascund-de-tine-dar-ţie-îţi-spun-ca-am-de-lucru, camera-ta-în-care-nu-se-fumează-niciodată, balconul-unde-nu-cresc-decât-plantele-mele, biblioteca-ta-de-la-mama, cutia-mea-cu-fotografii-vechi-care-pe-tine-nu-te-privesc, raftul-meu-din-şifonier-unde-nu-vreau-să-văd-nimic-cu-gaică, baia-ta-unde-cărţile-zac-pe-jos, garajul-la-care-eu-nu-am-acces. Si lista poate continua la nesfarsit. Si astfel se instaleaza “singuratatea in doi”, considerata de catre specialisti cea mai grea forma de singuratate si cu cel mai scump pret psihologic.
O alta categorie, mult mai rar intalnita o reprezinta vesnicii cautatori...Cei care reusesc sa se desprinda de obisnuinta unei relatii si nu o continua doar in virtutea inertiei... Osho are o teorie bine argumentata despre inutilitatea familiei si despre efectele considerabile ale compromisurilor de relatie asupra psihismului fiecarui membru al familiei ( fie el parinte sau copil ) Osho propune o solutie, zice el viabila, in a inlocui familia cu comuna. Aici oamenii ar ramane in relatii doar atat cat le este bine, copiii ar avea o multitudine de modele parentale de care ar beneficia in conturarea personalitatii, si implicit cabinetele psihoterapeutilor ar ramane goale. Deocamdata o solutie impracticabila chiar daca suna coerent.
Si ar mai fi si , “norocosii”, “alesii”, ”fericitii”, cei care datorita dobandirii echilibrului interior independent de alta persoana, nu mai resimnt vesnic nevoia cautarii acelei persoane care sa-i faca fericiti....Pentru ca fericirea este in noi, fericirea este o stare de spirit personala, si nu poate fi niciodata gasita in alta persoana. Pentru ca Fericirea este “calatoria” nu “destinatia” in sine. Deci a crede ca gasind jumatatea – ne vom gasi fericirea este un non-sens, un drum gresit, o utopie...

SINGURATATE

Singuratatea – boala grea sau pretext verosimil





A trecut ceva timp de cand sunt singura pe lume, fara sens, fara rost, fara el...Parca a trecut o viata....si sigur viata de atunci, de cand EL a plecat a trecut pe langa mine! A venit iar seara am ajuns acasa si ca de obicei nu m-a asteptat nimeni la usa, nu s-a bucurat nimeni ca am ajuns...doar pisica se gudura usor printre picioarele mele, pana si ea dezamagita de aerul trist pe care il eman in jurul meu...in rest...gol...mult prea gol avand in vedere ca sunt tanara si ”burete de afectiune”. O sa ma bag in patul gol, rece si mult prea mare pentru o singura persoana, o sa ma uit iar peste pozele noastre, o sa imbratisez a nu stiu cata oare perna pe care odata am stat amandoi...si o sa visez. Doar asta mi-a mai ramas! Ma intreb oare mai exista persoane asa triste ca mine? Oare el se mai gandeste la mine? Oare ii mai pasa de mine? Nu cred...altfel ar fi dat un telefon sau ar fi raspuns la miile de mesaje pe care i le-am trimis...Au trecut 6 luni de cand totul s-a sfarsit, de cand visele au devenit cosmaruri, de cand soarele a incetat sa mai rasara si pe strada mea. Foarte mult...si cu toate astea nu reusesc sa ma obisnuiesc cu absenta lui, cu faptul ca nu mai imi apartine...Si stii ce este cel mai ciudat? Ca-n capul meu eu inca ii apartin si daca as iesi cu cineva as simti ca-l insel...- Timpul vindeca tot - asa mi-am spus la inceputul cosmarului...asa au spus si prietenii, familia...dar la mine pare ca merge taman invers...cu cat trece mai mult timp cu atat ma adancesc mai rau in haul ce ma inconjoara si nu mai vad nici o cale de iesire
Asa mult l-am iubit si inca-l mai iubesc cu toate ca acum il si urasc pentru toata suferinta pe care o traversez, pentru faptul ca m-a lasat singura, pentru faptul ca a uitat tot, m-a lasat in urma si si-a vazut de viata lui alaturi de alte persoane incapabile sa-l iubeasca macar jumate din cat l-am iubit eu. Si-a creat o alta viata din care eu nu mai fac parte si habar nu are ce dureros si sfasieror este acest sentiment- ”Asa este mai bine pentru amandoi. Vei vedea cu timpul o sa treaca si o sa-mi dai dreptate!”- acestea au fost ultimile lui cuvinte...De unde dracu’ stie el ce este mai bine pentru mine cand tot ce-mi doresc este sa-l am alaturi...indiferent cum si cu ce pret...Aaaa...si mi-a mai zis ca o sa ma invite la nunta lui....dupa doi ani de stat impreuna...dupa doi ani in care i-am dat totul el imi zice ca se insoara..m-a luat pentru ultima data in brate...si asta a fost ultima mea zi traita...restul au trecut degeaba, au trecut pe langa mine. Iar dupa toate astea eu tot il iubesc si nu reusesc in ruptul capului sa-l uit si sa nu ma mai simt asa legata de trecut. Vreau sa rup aceste lanturi si sa o iau de la inceput, dar nu pot...inca sper ca o sa se intoarca la mine, inca in naivitatea mea cred ca ma iubeste si o minune va face ca totul sa fie ca odinioara...si uite asa a trecut luna dupa luna...eu tot astept...si el tot nu vine!Si sti ce este mai trist? Ca am incercat sa-mi refac viata...cateva tentative de a iesi cu alti baieti, la inceput pentru a afla el, apoi din razbunare, apoi din singuratate....Dar nu pot...nu mai pot simti nimic...absolut nimic...poate sunt bolnava sau poate doar obsedata de amintirea lui DAR NU POT! Imi doresc sa uit, sa nu imi mai pese, sa pot sa rad, sa fiu fericita, fara sa ma mai gandesc la el dar orice fac tot la el imi e gandul...tot acasa singura ma intorc, si patul e la fel de gol...si tot visez cai verzi pe pereti...
Uneori imi doresc sa nu ma mai trezesc, sa dorm ,sa visez...sa ne visez din nou impreuna...sa dorm pana ma vindec...pana timpul acela care curge pentru toata lumea sa curga si peste suferinta mea si sa o vindece....sa o stearga pentru totdeauna. Traiesc un cosmar care nu se mai termina niciodata! In primele dimineti aveam pentru cateva fractiuni de secunda sentimentul eliberator ca doar am visat urat, ca imediat dupa, sa dispara bucuria pasagera si sa realizez ca-i cruda realitate. Nu ma vreu decat pe mine inapoi ! Unde m-am pierdut? Cum de sunt asa de singura...ingrozitor de singura! Sunt singura chiar si cand sunt doar cu mine....Nici pe mine nu ma mai am....odata cu el am pierdut totul!



Sfatul psihoterapeutului:

“Siguratatea este cea mai profunda realitate a naturii umane. Omul este singura fiinta care stie ca e singur”
Octavian Paz

Exista mai multe feluri de singuratate, sau mai bine zis mai multe categorii de pretexte prin care ne explicam singuratatea pentru a ne-o putea tolera ( pentru ca-i impotriva firii sa traim singuri, noi oamenii fiind totalmente animale sociale inainte de toate). Singuratatea ca efect al esecurilor relationale este cea mai dureroasa si mai costisitoare psihic dintre toate felurile de singuratate. Stii ca ai dat chix odata si acest lucru te obsedeaza, acumulezi frusrtari si complexe pe care nu le poti depasi si te vezi obligata sa te limitezi la a trai din amintiri si a te restrange la propria-ti conditie. Nu mai incerci sa relationezi de teama unui fiasco, ascunzandu-te dupa pretextul “inca-l mai iubesc , nu ma intereseaza nimeni altcineva, nu pot trai mai departe fara el”. Si te trezesti chiar facand din singuratate o virtute sau un pretext facil pentru a dezvolta o depresie prelunginta, depresie care, cum am mai spus, este un lux cu nenumarate beneficii secundare. Nu oricine isi permite o depresie!
Psihologia persoanei singure este speciala si devine greu de inteles pentru ceilalti, oamenii cu o cultura de cuplu. Granitele mentalului omului singur (deopotriva barbat sau femeie) sunt mult mai rigide, schimburile psihologice sunt mai sarace, disponibilitatile mai reduse,comunicarea mult mai defectuoasa....iar odata cu trecerea timpului toate acestea se agraveaza, transformandu-se in sisteme se securitate emotionala. Este mult mai usor sa te preocupi de o problema din trecut, deja consumata, sa traiesti drama ei, decat sa te confrunti cu o eventuala problema de actualitate, mai ales in urma unui esec cu efecte castratoare asupra eu-lui. Erorile si esecurile provin, in cele mai multe cazuri, fie din perceptia incorecta a sine-lui, fie din perceptia incorecta a celuilalt.
Varsta psihologica este deasemenea deosebit de importanta, precum si constructia psihologica individuala, capacitatea corecta de a te autopercepe, de a te autopozitiona in raport cu “celalalt” Important este sa evaluam corect situatia dureroasa pe care o traversam la un moment dat, si sa intelegem ca “vinovata” este mentalitatea noastra specifica balcanicilor care ne permite sa gasim totdeauna cauza esecului in afara noastra. Nefericirea produsa de incapacitatea de a relationa intr-un anumit cuplu, consta in lipsa noastra de cultura psihologica privind propria persoana si nu in ultimul rand, privind persoana celuilalt. Celalalt, care intre timp a devenit “EL” si care, daca stam sa judecam la rece, nu este decat un strain cu care am fi putut sa nu relationam niciodata, pe langa care am fi putut trece de nenumarate ori fara sa ne pese, si pentru care, cu totul si cu totul intamplator, am dezvoltat o dependenta aparent definitiva. Este trist sa confunzi dependenta cu iubirea, dragostea cu neputinta personala si teama de un viitor esec iar singuratatea si victimizarea cu o virtute!

VACANTA

Ce mica-i Vacanta Mare ...


A venit, in sfarsit, vara ! Mai este putin si vine si mult asteptata vacanta, cea dupa care tanjim tot anul facand planuri si economii. Agentiile de turism se intrec in oferte, care mai de care mai „avantajoase”, revistele se intrec in sfaturi despre cum sa ne protejam de razele soarelui, cum sa ne imbracam la plaja, ce sa mancam ca sa aratam cat mai bine etc. Este atata aglomeratie de clisee despre vacanta incat, marea majoritate dintre noi uita ce-si doreste cu adevarat de la Vacanta Mare. Ne straduim cu totii, femei, barbati, copii, tineri, batrani si mai putin batrani, sa gasim locatii cat mai exotice si fitoase pentru a avea cu ce ne lauda la toamna prietenilor si rubedeniilor oricum invidioase din principiu, sa ne achizitionam tinute cat mai fistichii pentru a da bine in pozele de vacanta facute cu forta doar pentru a avea ce sa aratam acelorasi prieteni si rubedenii, sa vedem cat mai multe „obiective turistice” pentru a nu parea ignoranti in ochii aceluiasi anturaj ... Dar la ce bune toate astea ? Ajungem inapoi epuizati, nemultumiti si mult prea indopati cu meniul generos de la all-inclusive si, undeva in adancul sufletului, dezamagiti de vacanta mult asteptata si indelung planuita. Ceva pare ca n-a functionat. Undeva pe traseu ceva s-a intamplat. Vacanta nu ne-a adus satisfactiile asteptate. Oare de ce ?
Cati dintre noi se mai gandesc la vacanta ca la un moment de relaxare dupa un an de munca si agitatie ? Cati dintre noi mai planuiesc vacanta ca pe o perioada placuta petrecuta alaturi de prieteni sau de persoane dragi ? Cati dintre noi sunt dispusi sa renunte la o vacanta in doi in Maldive pentru o vacanta cu gasca la Poiana Tapului ? Cati sunt dispusi sa-si recunoasca sincer ca nu prea isi permit vacanta exotica in Bali riscand sa „se faca de ras” in fata cunoscutilor dupa o vacanta petrecuta la Costinesti: „Vai draga, la Costinesti ?! Nici cand eram studenti nu prea mergeam acolo, daramite acum ! Asa rau stati cu banii ?”. Pentru ca acum, in 2008, in Romania, doar daca esti „taran” sau „sarac” (ceea ce este foarte grav) iti mai faci vacanta in Romania. Altfel, macar pana in Bulgaria trebuie sa te duci daca nu vrei sa te faci chiar cu totul de ras. Unde sunt vacantele de altadata cu cortul in Delta Dunarii sau in Apuseni, savurate pana la ultima secunda? Ou sont les nieges d’atent ... cum ar spune Francois Villon. Astazi vacanta inseamna inca un prilej de a-ti afisa cu disperare „reusita sociala” prin alegerea unor locatii cat mai exotice si mai trendy de unde, eventual, sa vii si cu sarsanalele incarcate de haine „de firma” spre disperarea vecinelor si a colegelor de servici: „Uite-o draga si pe-asta ! Dupa ce ca si-a facut vacanta in Dubai, a mai venit si impodobita ca bradul de Craciun !”. Si uite-asa apar juraminte aprinse rostite in gand cu disperare dar cu zambetul pe buze: „Lasa ca-i arat eu ei si, la vara, chit ca mananc doar cartofi tot anul, tot ma duc si eu, macar pana in Spania, vipera naibii !”, invidii, orgolii ranite si, cam atat ...
La ce bun toate astea ?! Nu ar fi mult mai placuta, relaxanta si „incarcatoare de baterii” o vacanta petrecuta alaturi de prieteni intr-o locatie pe care chiar ti-o permiti, stand relaxata si citind o carte buna in loc sa alergi disperata sa vezi tone de ruine care nu-ti spun nimic si sa faci sute de poze afisand zambete fortate sub care se ascund munti de oboseala generata de alergatura nebuna pe la monumente, muzee si prin magazine. Nu ar fi mult mai bine sa incercam sa fim noi insine, autentici, relaxati, bucurandu-ne cu adevarat de vacanta si, mai ales, de viata ? Este adevarat ca decizia presupune, invariabil, o renuntare si ca pentru fiecare „da” trebuie sa existe un „nu” dar poate ca, pana la urma, capacitatea de a lua decizii corecte despre cum sa ne traim viata reprezinta un semn al maturizarii, nu doar individuale, ci si sociale. A fi capabil sa decizi in avantajul tau si fara a te crampona de clisee, norme false si de „gura lumii” ar trebui sa fie unul dintre scopurile fiecaruia dintre noi.
Vacanta placuta si o vara minunata !

Sfatul psihoterapeutului:

Este extraordinar de greu, ba chiar terifiant, sa recunosti si sa accepti ideea ca tu si numai tu esti acela care iti construiesti viata, felul in care o traiesti si ca problemele tale nu sunt opera unei forte sau puteri exterioare, ci chiar opera ta.
Este extraordinar de greu sa ne asumam libertatea de care dispunem si sa ne bucuram de ea folosind-o pentru a ne procura noua „stari de bine” si nu pentru a le induce altora „stari de rau” de genul „Sa moara x-ulescu de invidie !”. Da, este adevarat ca, de cele mai multe ori, aceste tipare de gandire sunt inconstiente dar haideti sa incercam sa le constientizam si sa ne lepadam de ele, nu pentru altceva decat pentru binele personal. Haideti sa ne bucuram de liberate, sa constientizam ceea ce ne dorim cu adevarat si sa fim liberi sa facem asa cum dorim cu adevarat sa facem pentru ca oricum suntem, cum ar spune Sartre, „condamnati la liberatate”.
Se spune ca atunci cand murim, ne trec prin fata ochilor evenimentele cu adevarat importante traite in propia noastra viata, dar tare mi-e teama ca nu or sa fie punctate nici hotelurile de 5 stele la care am poposit odinioara, nici zborul de 5000 $ „one way” cu supersonicul Concorde sau la First Class, nici rochia Valentino de 10.000 Euro achizitionata intr-o calatorie de shopping (rochie de la care am sperat rezolvarea tuturor frustrarilor personale), si nici nu vom putea folosi drept pasaport pentru „ocuparea unui loc mai in fata” in viata de apoi, milioanele de poze facute exclusiv pentru cei de acasa, poze al caror proces de imortalizare a lasat sa treca pe linga noi momente cu adevat importante. V-as invita sa meditati la aceste aspecte, la scara proprie-i valori aflata in plin proces de modificare, la ce anume este cu adevarat important pentru voi, la calitatea vacantei atat de scurte si atat de asteptate din care nu raman decat oboseli, frustrari, conturi goale si perspectiva unui an intreg de munca ce va desparte de urmatoarea vacanta. Asta-i tot !

GELOZIE

Sa-l omoram pe Ohtello!

Gelozia - latrat de caini care atrage atentia hotilor !



Cine cauta – gaseste. Cine gaseste trebuie sa ia atitudine. Daca nu poti sa “duci” consecintele, mai bine nu cauta …
Intrebarea se pune astfel: ce fac cu informatia gasita in urma “sapaturilor” ? Daca intr-adevar am gasit un mesaj in telefon care-mi suna nu-stiu-cum, atunci cand pe furis i-am luat mobilul in timp ce facea un dus dupa o partida memorabila de sex, la ce-mi foloseste? Daca-l monitorizez prin tot felul de mijloace meschine cu care nu ma pot lauda si aflu ca masa de pranz a luat-o cu o colega intr-adevar decorativa, ce beneficiu am? Daca ma supar in detrimentul meu, si-mi stric petrecerea la care am senzatia (devenita certitudine) ca ea este privita cu admiratie de un anume individ din sala si ii raspunde cu o reciprocitate chinuitoare, cine ce castiga? Daca-mi petrec existenta cautand, suspectand, analizand dar mai ales interpretand, ce am de castigat? Gelozia nu este decat patima care cauta cu tot dinadinsul motive de suferinta! Nu este decat sentimentul de singuratate si de infrangere atunci cand “inamicii” zambesc! Gelozia este teama morbida a lipsei propriei valori. Gelozia este “cancerul mental”.
Iti pare cunoscut secenariul? O dupa-amiaza obisnuita ... ea ar trebui sa apara in 5-10 minute ... te-a sunat cand a plecat din birou iar stirile nu anunta nici un ambuteiaj pe traseul spre casa. Greu de trecut n-ar fi decat stopul de la Unirii, restul e parfum. Brusc iti apare pe ecranul mintii imaginea clara a barbatilor care o observa la volanul masinii cu geamul coborat. Toti cei de pe trotuar o observa ... Toti o doresc ... Ea stie asta si afiseaza o mina flatata. Filmul ti se taie pentru o secunda si reapare scena in care, in masina, pe locul din dreapta, se tolaneste colegul ei cel aratos de la marketing despre care stii sigur ca-ti ascunde ceva. Intuitia nu te insala niciodata. Ea rade cu gura pana la urechi, el isi strecoara mana pe sub fusta ei, niciunuia nu-i pasa de tine. Te uiti la ceas. Au mai trecut trei minute ... proiectia continua. Mintea noastra poate fabrica in orice moment scenarii fantasmagorice in care-i atribuim partenerului cele mai negre trasaturi, toate in detrimentul nostru si al relatiei. Scenariul iti apare brusc schimbat. Ii vizualizezi in biroul din spate jumatate dezbracati, poate chiar la un hotel. Toate amanuntele retrospecitve iti intaresc convingerea ca feeling-ul tau este real. De dimineata a plecat imbracata in fusta si acum intelegi de ce. Si nasturii bluzei erau usor de desfacut... Verifici in sertar, ciorapii cu portjartier lipsesc (nu stii cate perechi are, dar sigur lipsesc unii), iar la micul dejun parea atat de vinovata ... asta trebuie sa fie motivul pentru care dimineata totul a decurs atat de dragut. Apartamentul devine din ce in ce mai mic, aerul din ce in ce mai rarefiat, presiunea din ce in ce mai apasatoare iar scurgerea timpului din ce in ce mai lenta. Totul este atat de evident, atat de real. Certitudinea se instaleaza. Amanuntele se leaga coerent doar in directia asta. ESTI SIGUR! De acum nu-ti ramane decat noianul de suferinta si anxietate care te copleseste. Rationalul a abdicat, ochelarii de cal unidirectionali ti-au coborat peste pupilele mintii iar victima din tine are hrana din abundenta de rumegat. De subliniat este disonanta cognitiva care se produce in aceste momente: pe de-o parte amenintarea colosala care-ti da tarcoale si instalarea fricii de abandon care te chinuie inca din copilarie iar pe de alta parte, subliminal, satisfactia inteligentei native de care te bucuri, sentimentul ca nu esti un prost, ca te-ai prins, ca ai mirosit, ca stii! Auzi liftul, inima incepe sa-ti bata cu putere, secundele trec (probabil se aranjaza incearcand sa stearga ultimele urme), cheia se rasuceste in usa, ea intra incarcata de sacose de la piata. Pare obosita. Se enerveaza ca nu o ajuti si stai sfidator, ca o stana de piatra, in mijlocul holului Tu stii ca face “teatru scurt de dupa-amiaza”. Cea mai buna aparare e atacul - traduci, si intrebi: “M-ai inselat?” Penibilul atinge cote maxime !
Sau poate-ti pare cunoscut alt scenariu, la fel de aberant dar la fel de uzitat : petrecere mare, poate o nunta, inflatie de femei tinere, frumoase, aranjate ... toate singure, toate cu ochii pe barbatul tau. Nici nu se poate altfel ... e frumos, e destept, e cu hainele alea bune care-i vin ca turnate (de camasa te-ai ocupat chiar tu sa i-o cumperi, sa i-o calci, sa i-o asortezi cu cravata si pantofii). Anxietatea te-a cuprins inca de acasa, cand oglinda ti-a reflectat cele cateva kilograme in plus, cele cateva riduri spre tample si cele cateva pliuri sesizabile mai ales din profil, dispuse de la gusa pana spre burta. Anii parca au trecut doar peste tine ... el parca e mai frumos ca-n tinerete, are prestanta, are farmec...
O premonitie sumbra iti da tarcoale. Simti ca va fi una din zilele care se vor termina prost, una din zilele cand lui i se va confirma inca o data masculinitatea, sarmul, sex-appeal-ul. Si cum orice premonitie tinde sa se adevereasca, inca de la inceput observi ocheadele vinovate pe care le arunca tuturor femeilor decorative prezente. Apoi atentia i se focuseaza asupra celei mai nesuferite, sora miresei, cea nemaritata, cea open-minded, cea “rea de musca” ... altfel, proasta de da in gropi ... Si lista de “defecte” poate continua la nesfarsit in ceea ce priveste potentiala rivala. Ocupata fiind cu desfiintarea pupezei, nici nu observi ca barbatul ti-a disparut ... panica ... El ca el, dar lipseste mobilul ... sigur s-a ascuns undeva pentru a-si suna tuta cu care sta pana noaptea, pretinzand ca a avut sedinta. Seara este compromisa, gelozia devenind proiectia distractiei de care crezi ca partenerul beneficiaza in compania altcuiva. Il zaresti indreptandu-se spre tine, zambitor si bine dispus, fara a-i pasa deloc de zbuciumul interior (cu evidente manifestari exterioare) care te macina. Il urasti, te victimezezi, consideri ca nu meriti acest tratament. Nici macar nu te mai oboseti sa-l intrebi unde a fost ... incepi cu acuzatiile, cu “artileria grea”, nici macar nu-ti mai pasa ca sunteti in public, nici nu auzi ca-ti spune ca si-a intalnit un vechi coleg de armata cu care a depanat amintiri. Tu stii doar ca vrei acasa. Ca de luni divortezi. Nu focusezi decat pe stransul bagajelor si mutatul la mama. Cu promisiunea certa ca-l vei distruge. Din nou patetic si penibil !




Sfatul psihoterapeutului:

De multe ori, gelozia e considerata o traire absolut normala, chiar o dovada de dragoste. Nu de putine ori am auzit replica: "daca nu ar fi gelos, nu m-ar iubi!" Sa vedem daca asa stau lucrurile in realitate!
Sa atacam raul de la radacina! Cine sunt acele persoane "predispuse" la manifestari de gelozie si ce se intampla in sufletul lor (sau mai degraba in mintea lor)? Este vorba despre aceia care pe parcursul vietii - dar mai ales in copilarie - au avut parte de nedreptati, au fost inselati sau abandonati. Ei se asteapta in continuate sa fie inselati sau parasiti, traind de aceea constant o stare de suspiciune. Aceasta stare este dublata de o neincredere in fortele proprii. Pentru ca numai printr-o devalorizare personala acesti oameni au putut explica atitudinea nedreapta, partinitoare ori manipulativa a parintilori sau a celor apropiati.
Un astfel de partener va incerca sa-ti controleze intreaga viata, in speranta de a-si tine sub observatie potentialii rivali, adica pe toti aceia care ii trezesc sentimete de inferioritate. Pe scurt, el evita sa mai traiasca acele stari de nesiguranta, inadecvare si se foloseste de tine!
As spune ca "gelozie" mi se pare un cuvant destul de ambiguu. Atunci cand vorbim de gelozie probabil ca am putea vorbi despre cel putin trei lucruri diferite: am putea vorbi in primul rand de gelozie ca despre un anume tip de comportament, un fel de competitivitate cu un rival, real sau imaginar. Am mai putea vorbi de gelozie ca tip de gandire, un fel de dorinta de exclusivitate in ceea ce priveste relatiile. Sau am mai putea vorbi, fireste, de gelozie ca emotie, de fapt de o combinatie de emotii, de reactii emotionale, combinatie care include frica, furie si anxietate Cea mai des intalnita este gelozia in sens de posesivitate. O astfel de relatie este ca intre stapan si sclav sau intre proprietar si bunul sau. Partenerul de cuplu se va astepta sa faci tot ceea ce vrea el, fara drept de apel. Iar atunci cand se va apropia cineva de tine, iti va face crize de gelozie. Nu de putine ori va avea si manifestari violente, pentru ca unui stapan nu-i pasa de sentimentele sclavului sau, ci vrea doar sa-si potoleasca starea in care se afla.
Daca doriti ca relatia sa devina functionala va sfatuiesc sa trimiteti partenerul de cuplu (cu frumosul) la un psiholog spre a-si rezolva complexele de inferioritate. Pana atunci sunt imperios necesare asigurarile, in care sa accentuati faptul ca este o persoana valoroasa, plina de calitati, ca-o iubititi si o acceptati neconditionat. Nu-l asigurati ca nu-l veti insela, pentru ca nu asta e de fapt problema lui! Faceti-l sa povesteasca despre neincrederea sa, de unde a plecat, incearcati sa-l intelegi, fara a-i tolera insa alte episoade. Daca simtiti ca rabdarea a ajuns la fundul sacului si partenerul nu da semn ca ar vrea (macar sa incerce) sa se schimbe, va invit calduros sa plecati de langa el! Nu poate fi vorba de dragoste atat timp cat libertatea unuia este fundamental afectata... El(ea) isi va trai in continuare plenar problemele, iar deznodamantul va fi nasterea sentimentului de ura. Nu sunteti responsabili de starile sufletesti ale partenerului! Fiti insa responsabili pentru viitorul vostru!

NEVASTA VS AMANTA

A fi sau a nu fi !
Femeia nevasta vs femeia amanta….

Femeile se impart in doua categorii...femeile inselate de barbati si femeile cu care barbatii le insala pe primele. Pentru fiecare tabara exista o suita de avantaje si de dezavantaje...pentru ca-n viata nu le putem avea pe toate.
Cele din prima categorie se lafaie relaxate la adapostul unui mariaj caldut (scopul subliminal al existentei femeii), sunt relativ flatate de starea de maternitate care le confera un echilibru de fatada, sunt linistite in ceea ce priveste plata intretinerii, a luminii, a gazelor, chiar a vizitelor saptamanale la coafor, a benzinii, a ratelor, a meditatiilor copiilor...Stiu din toamna unde si cu cine-si vor petrece concediul anul viitor( chiar daca anturajul e acelasi de ceva ani...chiar daca gasca de familii nu mai gasca nu e), de sarbatorile crestine muncesc ca sclavele 3 zile pentru a gati mancaruri traditionale...(ca asa se cade sa faca o nevasta) dar au pentru cine sa o faca. Majoritatea scapa de grija obsedanta a kg in plus , a epilatului imperios necesar, dar mai ales a emotiilor si grijilor covarsitoare dinnaintea unui act sexual, au sentimentul superioritatii fata de “fetele batrane” ,inca nemaritate, din generatiia lor. Au un inel-verigheta pe deget care le confera un statut mult ravnit, sentimentul de apartenenta este satisfacut (chiar daca mama-soacra imi sta in gat, cumnata ma mananca de posterior, verisorul lui ma judeca, iar socra-miu nu da doi bani pe mine – totusi se cheama ca sunt fericita posesoare a unei noi familii), si pe langa toate aceste avantaje sunt fericite ca “am un barbat bun, care nu ma bate, care da bani in casa, si care ne-a cedat mandru numele de familie mie si copiilor mei – mare om, mare caracter !”
Amantele, de profesie sau de conjunctura, au si ele avantajele lor...sunt rasfatate cu cadouri, sunt duse in concedii ( sau, ma rog,excursie de o zi furata, dar in locatii de bon ton), sunt scoase la restaurante de fitze, sunt bombardate cu complimente si declaratii care zidesc solid (dar temporar) nevoia de confirmare a feminitatii si a senzualitatii...Primesc flori (ce romantic!!!), sunt mintite atat de frumos si atat de zilnic, de multe ori conduc o masina de trei ori mai scumpa decat “oficiala”, sunt “obligate” sa se tina la 4 ace mai mereu, traiesc cu intensitate fiecare intalnire, fiecare act sexual, fiecare iesire in afara orasului, sufera si parca nu traiesc degaba, nici o zi nu este previzibila( pentru ca programul lui este imprevizibil), rutina pare abolita,( doar pare). De sarbatori primesc cadouri substantiale in compensatia lipsei fizice a Don Juan-ului, sunt flatate de superioritatea neta asupra “oficialei” care nu stie sa faca sex,( i-a marturisit chiar el. Care el? El - victima , obligat sa traiasca alaturi de ea, o femeie rea, neintelegatoare, grasa, frigida, care-l santajaza ca-i ia copiii daca o paraseste). Si tot amantele au avantajul unor partide de sex ( pardon dragoste – “Iubita mea, eu cu tine fac dragoste, nu sex!”) mult superioare celor de care beneficiaza celelalte.
Ambele traiesc insa cu senzatia frustrantra ca “cealalta” beneficiaza totusi de o bucata mai mare din “tortul-mascul”.
Barbatul pare castigat din ecuatia asta, dar de fapt e cel mai dezavantajat. In schimbul unor meschine perieri ale ego-uli de mascul feroce, traieste vesnica drama a disimularii, a preturilor exorbitante ca rezultat al inflatiei sentimentelor, a obligativitatii zilnice a fabulatiei si confabulatiei (un exercitiu epuizant, dar imperios necesar de imagerie mentala), a satisfacerii nesfarsitelor pretentii compensatorii (de toate felurile) si venite stereo, a epuizarii fizice, psihice, materiale si emotionale...dar subiectul acesta o sa-l discutam intr-o alta ocazie, care se intrevede la orizont. Azi vorbim despre noi - femeile!
Dezavantajele sunt si ele impartite echitabil...Ce are oficiala nu are amanta...Si, chiar daca in cazul ei, totul pare roz (sau ar trebui sa pare), intamplarea face ca ea tocmai asta isi doreste...statutul de nevasta, ipoteticul trench de ploaie pe care-l ofera aceasta pozitie, siguranta zilei de maine, impartirea pledului peste noapte, sarbatori petrecute cu familia lui, retete de prajituri si tocanite de la mama soacra, concedii cu copiii la Jupiter (in locul excursiilor la Monte Carlo)...O verigheta...O roche de mireasa la care viseaza din frageda pruncie...Si numele lui...Si atat!
Oficiala traieste permanent cu sentimentul necrestin al invidiei. Ar face oricand schimb de plasament cu “cealalta”. Cealalta arata atat de bine ! Este atat de proaspata ! Cealalta primeste tot ce-i bun, (uneori chiar si efectele pastilei albastre), in timp ce ea-l spala, i-l calca, ii gateste, i-asculta sforaiturile noaptea, strange sosete si maiouri de pe te miri unde, coboara capace de WC, inchide tuburi de pasta de dinti, suporta critici de la “mama-(so)acra”, asculta discutiile “intelectuale” ale prietenilor invitati sa vada meciul de fotbal (de fiecare data doar in spatiul ei locativ) spargand seminte si spalandu-si rinichii cu tone de bere, si asta miercuri de miercuri,( si mai nou de 5 ori pe saptamana...ca meciuri sunt multe...tot mai multe), sex primeste o data la trei saptamani si ala patetic, iar o floare.... Poate sa si-o cumpere singura!!! Libertatea e atat de importanta....sa fi femeie libera, fara griji si responsabilitati, fara copii ! E tot ce poate fi mai bun!
Ce s-ar intampla daca femeia ar avea posibilitatea sa-si schimbe tabara atunci cand (crede ca) si-o doreste cu atata ardoare? Legenda nu spune ! Dar istoria se repeta la nesfarsit! Aveti grija ce va doriti ca s-ar putea sa vi se intample! Si apoi orice se poate intampla...important este sa-ti doresti cu adevarat! Nici nu-i greu sa devii din amanta – nevasta. Si nici invers nu-i chiar imposibil. E Mai afara...E Mai si-n sufletele voastre ( daca vreti)...Sezonul la vanatoare este deschis. Ratoi sunt peste tot (salbatici si domestici, pentru toate gusturile). Dar v-as pune o intrebare doamnelor, indiferent in care dintre cele doua tabere va aflati acum :
- Stiti care este diferenta intre o femeia proasta si una destepta? Cea desteapta nu s-a nascut invatata..nimeni nu se naste invatat! Ea doar a invatat din greseli...



Sfatul psihoterapeutului:

Monogamia, spun unii, este un construct social. Deasemenea, se spune ca singura gresala din Biblie este conceptul obligativitatii monogamiei umane. Cand vorbim despre infidelitate, avem tendinta de a ne referi strict la sex, dar lucrurile nu stau deloc asa. Nevoia de evadare extramaritala sau extracuplu, nu este alimentata strict de libido, de nivelul hormonal sau de chimismul american.
Conform modelului deficitului, partenerii participa la interactiuni extracuplu din cauza problemelor existente in cuplu. Insatisfactia in cuplu coreleaza pozitiv cu infidelitatea. Deasemenea, conform modelului cresterii personale, partenerii se angajaza in relatii extracuplu mai ales pentru a-si mari self-estime-ul, a-si dezvolta sentimentul de independenta, de confirmare a unui statut social superior.Si ar mai fi o cauza a infidelitatii, exprimata elocvent in folclorul romanesc: “Barbatii insala nu neaparat ca “noua” este mai frumoasa, mai buna, mai interesanta....ci doar ca-i alta.”
Si daca vi se par la fel de nesatisfacatoare ambele roluri jucate de femeia traditionala, si sunteti tentate sa creati un” stat in stat”, plagiind rolul barbatului, in incercarea de a beneficia si de statutul de nevasta, si de cel de amanta (a altui barbat, bineinteles), nici in aceasta alegere nu veti gasi echilibrul interior si nici satisfactii fara pret.
Exista diferente semnificative intre barbati si femei cu privire la infidelitate: femeile sunt axate pe aspecte emotionale, in timp ce barbatii sunt centrati pe aspecte sexuale, mergand pana la a vedea in sex unicul scop al unei relatii. Atunci cand o femeie (moderna) incepe o relatie extracuplu exclusiv pentru sex ocazional si neimplicat sentimental, (dupa modelul masculin - pentru ca militeaza pentru drepturi egale intre sexe ), aceasta sfarseste fara doar si poate, printr-un blestem ancestral, intr-o dependenta emotionala totalitara. Femeia simte imperios nevoia sa indese sentimente si emotii intr-o relatie sexuala. Vrea romantisme, asteapta confirmari permanente, viseaza poezie, tanjeste dupa certitudini...De aici, femeia e deja indragostita, scopul initial este demult uitat, ( egalitatea nu e chiar egala), iar lacrimile si suferinta s-au instalat deja, pentru a o insoti in greaua suferinta ce va sa vina...
Deci, indiferent de rolul pe care i-l jucati sau de tabara in care va aflati, exista avantaje si dezavantaje...