Sindromul de turma – kitsch sau trendy?...
Am o nedumerire…help…! Daca nu adopti curentul devii uncool sau ai personalitate?
Imi place sa cred ca sunt cu adevarat o femeie speciala...cu personalitate… deosebita… unica as zice… .Toata viata am fugit de “comun”, de ”obisnuit”, de “uniforma”. Nu am facut parte niciodata din curentele trendy care s-au perindat prin spatiul mioritic nici in liceu, nici in facultate si nici dupa. N-am fost nici rock-erita, nici punk-erita nici bros-erita si nici macar depeche-ista. Poate mi-as fi dorit, dar din frica obsesiva sa nu devin “membru al turmei” m-am abtinut. In fiecare dimineata a anilor scolari de pana-n ‘89 m-am simtit frustratica pentru obligativitatea uniformei ceausiste, pentru restrictivul sarafan anti-sexi, pentru singurele acceptate dresuri culoarea pielii, enervanta matricola si obsesiva bentita alba. N-am purtat chica cand toate fetele din scoala aveau, nu m-am facut permanent cand tot cartierul s-a carliontat in mai putin de o saptamana, si nici macar nu am dormit cu Henna-n cap in vacanta dintr-a-VIII-a, in incercarea disperata de a deveni obligatoriul-uniforma-roscat. Nu am purtat ciocate, si nici nebunul cyclame si fosforescent ( din cap pana-n picioare) in vara lui ’90 cand marfa turceasca a invadat ternele rafturi comuniste. Nu am fost tunsa frantuzeste ( dupa modelul Oana Sarbu) in vara lui ‘87.cand “Liceenii” a detronat “Dallas-ul”. Nu mi-am tapat parul cand toate imitau Ciocanitoarea Woody, nu mi-am taiat breton-chiar-din-crestet cand toate aratau ca niste stresini, si nici “Shogun” nu am citit in isteria generala din ’91 atunci cand pana si manichiurista isi completa cultura generala orientala. Si-n runda a doua a isteriei, zece ani mai tarziu i-adevarat, cand “Alchimistul” a dezvoltat acelasi gen de sindrom national, am refuzat din nou sa ma supun, cu riscul de a deveni persoana non-grata.
Intotedeauna am observat, am blamat si am incercat sa evit spiritul de turma. Inca mi se pare ca azi e mai activ decat oricand…acum putem spune ca suntem cu adevarat un popor unit…in aceeasi prostie…toti dansam, ne imbracam, ne tundem si vorbim la fel…Casele noastre arata identic…mobile wenghe, stil minimalist, lighting cubist cu abajururi de hartie, covoare latoase si nelipsita gresie si faianta…pana si bucatariile sunt identice si baile…si termopanele…si ma intreb de ce, cand oferta e atat de variata?
Nu, dar cel mai elocvent exemplu sunt telefoanele mobile... Ai - nu ai nevoie, toata suflarea are cel putin unul...pana si copiii de gradi sunt posesori ai unui telefon mobil...si-apoi funny a fost o poza dintr-un ziar care infatisa o coada lunga, pe mai multe randuri de oameni de toate felurile, care asteptau deschiderea magazinului dupa lansarea celebrului iPhone 3G. Oameni carora parintii le-au transmis genetico-ancestral meteahna statului la coada fara a dezvolta frustrari. Iar daca rasfoiti revistele glossy veti fi surprinsi sa descoperiti ca toata suflarea de vedete mioritice ( si dupa ele tot poporul ) la intrebarea: - “Ce ati lua cu voi pe o insula pustie?” raspund indubitabil -“ My BlackBerry!!!!
Si aceast copy-paste il gasesti in toate grupurile sociale, de la pustii Emo - tunsi, imbracati, incaltati identic ( pana si sireturile incaltarilor sunt aceleasi) la fetele din cluburi – toate blonde, parul placuit, imbracate in rochii de nunta, cu nelipsitele imprimeuri florale ( totusi, mulumesc lui D-zeu ca moda de anul aceste a reusit sa omoare in sfarsit, nelipsitii jeansi cu care s-au perindat fetele timp de mai bine de 20 de ani) si mirosind a acelasi parfum, de la smecherii parveniti care poarta acelasi ceas, imbraca nelipsitele camasi roz si conduc bolizi obligatoriu culoarea alb-unturiu, ultima fitza “2008” acceptata unanim...si continuind cu clanul nevestelor de fotbalist sau a amantelor de “conturi grase insurate” – toate business-women, posesoare de saloane de frumusete si de imperios necesarele posete Louis Vuitton. Si lista nu se opreste aici...
Va propun sa faceti un test...unul comico-tragic: aflandu-va in astepterea unui ascensor impreuna cu alti umanoizi, incercati sa lasati politetea de-o parte si sa va strecurati in lift primii, inaintea doamnelor sau a batranilor, asezandu-va intr-o pozitie nefireasca, poate cu spatele catre usi. Veti fi uimiti sa observati cum toti ceilalti va vor imita mecanic, pozitionandu-se identic cu dvs. E funny, nu? Incercati...Chiar umbla pe YouTube niste filmulete cu astfel de situatii...
Mai trist este cand in trafic se intampla un accident nefericit...daca la locul faptei ajunge un singur individ, acesta nu se va da in laturi in a ajuta asa cum poate, ingrijindu-se de eventualele victime si luand initiativa civica. Dar daca in acelasi loc se afla o turma de oameni, automat se instaleaza sindromul despre care discutam si contrar zicalei ”unde-s multi puterea creste” - ori toti raman impietriti si impartiali, ca la un spectacol de teatru la care nu au platit bilet, ori celalalt scenariu - incepe isteria generala in care toata masa populara sare (verbal si nu numai) la gatul aparentului vinovat, varsandu-si frustrarile pe acesta, intr-o jungiana defulare colectiva.
Spiritul gregar sa traiasca!
Dar ma intreb : oare am reusit intr-adevar in toti acesti ani sa raman unica, “altfel”, originala, “ca uleiul la suprafata”? Oare ar fi fost posibil sa reuesc? Sau doar m-am imbatat cu falsa impresie a specialitatii si unicitatii proprii de care are nevoie orice Homo Sapiens pentru a atinge o treapta superioara a nevoilor umane in Piramida lui Maslow?
Nu stiu, dar uneori am impresia ca a fi original, a fi “altfel” a devenit o moda pe care toti se grabesc sa o adopte. Si atunci spiritul de turma se face din nou simtit, tocmai in ideea ca vor sa se desprinda de el.
P.S.
Toate randurile de mai sus nu sunt decat dubitaţii cu iz de astenie perenă de toamna, fără aluzii şi fără intenţie. Orice asemanare cu fapte si persoane reale este pur intamplatoere...
Sfatul psihoterapeutului:
Inainte de oricine Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii “Psihologia multimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul – contagiune. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.
O astfel de multime are cateva caracteristici clare care o definesc. Personalitatea individuala tinde sa se micsoreze in avantajul peronalitatii colective, nevoia de apartenenta la grup primeaza altor nevoi personale, scara valorica individuala sufera schimbari majore si nu in ultimul rand moralitatea multimilor tinde in general sa se reduca considerabil. Gustave Le Bon defineste masele de oameni drept multime ce poseda caracteristici noi, foarte diferite de cele ale fiecarui individ ce intra în componenta ei. Personalitatea constienta dispare, sentimentele si ideile tuturor sunt orientate în aceeasi directie, apare spiritul colectiv (care este tranzitoriu) cu particularitati foarte precise. Multimea formeaza un singur corp si este supusa legii unitatii mintale a grupului. In grup, individul dobândeste, datorita numarului, sentimentul unei forte invincibile ,forta care-i permite sa cedeze instictelor, iar multimea devine anonima deci sentimentul responsabilitatii se micsoreaza pana la disparitie. De asemenea, multimea infereaza din punct de verere intelectual individul izolat. Putem spune ca "efectul de turmă" nu este altceva decât o oarecare boală socială, ca toate celelalte. Indivizii sensibili sunt predispuşi infectării, devenind vulnerabili, poate din dorinţa acerbă de afirmare,din dorinta reuşitei prin imitaţie sau din alegerea căii cele mai uşoare, din comoditate sau comfort emotional ( e mai usor sa urmarim un tipar decat sa creem o schita)
Concluzia pe care o putem trage este una singura: nevoia de aderare la un grup este imperios necesara pentru noi toti, pentru ca inainte de toate, omul este un animal social... Nevoia de apartenenta este elementara, ea aflandu-se catre baza Piramidei trebuintelor a lui Maslow . Importanta este alegerea grupului la care ne hotaram sa aderam din multitudinea de oferte de pe “piata”, insotita obligatoriu de preocuparea pentru pastrarea personalitatii si unicitatii individuale. Pentru ca-n viata tot ce-i mult strica!
Am o nedumerire…help…! Daca nu adopti curentul devii uncool sau ai personalitate?
Imi place sa cred ca sunt cu adevarat o femeie speciala...cu personalitate… deosebita… unica as zice… .Toata viata am fugit de “comun”, de ”obisnuit”, de “uniforma”. Nu am facut parte niciodata din curentele trendy care s-au perindat prin spatiul mioritic nici in liceu, nici in facultate si nici dupa. N-am fost nici rock-erita, nici punk-erita nici bros-erita si nici macar depeche-ista. Poate mi-as fi dorit, dar din frica obsesiva sa nu devin “membru al turmei” m-am abtinut. In fiecare dimineata a anilor scolari de pana-n ‘89 m-am simtit frustratica pentru obligativitatea uniformei ceausiste, pentru restrictivul sarafan anti-sexi, pentru singurele acceptate dresuri culoarea pielii, enervanta matricola si obsesiva bentita alba. N-am purtat chica cand toate fetele din scoala aveau, nu m-am facut permanent cand tot cartierul s-a carliontat in mai putin de o saptamana, si nici macar nu am dormit cu Henna-n cap in vacanta dintr-a-VIII-a, in incercarea disperata de a deveni obligatoriul-uniforma-roscat. Nu am purtat ciocate, si nici nebunul cyclame si fosforescent ( din cap pana-n picioare) in vara lui ’90 cand marfa turceasca a invadat ternele rafturi comuniste. Nu am fost tunsa frantuzeste ( dupa modelul Oana Sarbu) in vara lui ‘87.cand “Liceenii” a detronat “Dallas-ul”. Nu mi-am tapat parul cand toate imitau Ciocanitoarea Woody, nu mi-am taiat breton-chiar-din-crestet cand toate aratau ca niste stresini, si nici “Shogun” nu am citit in isteria generala din ’91 atunci cand pana si manichiurista isi completa cultura generala orientala. Si-n runda a doua a isteriei, zece ani mai tarziu i-adevarat, cand “Alchimistul” a dezvoltat acelasi gen de sindrom national, am refuzat din nou sa ma supun, cu riscul de a deveni persoana non-grata.
Intotedeauna am observat, am blamat si am incercat sa evit spiritul de turma. Inca mi se pare ca azi e mai activ decat oricand…acum putem spune ca suntem cu adevarat un popor unit…in aceeasi prostie…toti dansam, ne imbracam, ne tundem si vorbim la fel…Casele noastre arata identic…mobile wenghe, stil minimalist, lighting cubist cu abajururi de hartie, covoare latoase si nelipsita gresie si faianta…pana si bucatariile sunt identice si baile…si termopanele…si ma intreb de ce, cand oferta e atat de variata?
Nu, dar cel mai elocvent exemplu sunt telefoanele mobile... Ai - nu ai nevoie, toata suflarea are cel putin unul...pana si copiii de gradi sunt posesori ai unui telefon mobil...si-apoi funny a fost o poza dintr-un ziar care infatisa o coada lunga, pe mai multe randuri de oameni de toate felurile, care asteptau deschiderea magazinului dupa lansarea celebrului iPhone 3G. Oameni carora parintii le-au transmis genetico-ancestral meteahna statului la coada fara a dezvolta frustrari. Iar daca rasfoiti revistele glossy veti fi surprinsi sa descoperiti ca toata suflarea de vedete mioritice ( si dupa ele tot poporul ) la intrebarea: - “Ce ati lua cu voi pe o insula pustie?” raspund indubitabil -“ My BlackBerry!!!!
Si aceast copy-paste il gasesti in toate grupurile sociale, de la pustii Emo - tunsi, imbracati, incaltati identic ( pana si sireturile incaltarilor sunt aceleasi) la fetele din cluburi – toate blonde, parul placuit, imbracate in rochii de nunta, cu nelipsitele imprimeuri florale ( totusi, mulumesc lui D-zeu ca moda de anul aceste a reusit sa omoare in sfarsit, nelipsitii jeansi cu care s-au perindat fetele timp de mai bine de 20 de ani) si mirosind a acelasi parfum, de la smecherii parveniti care poarta acelasi ceas, imbraca nelipsitele camasi roz si conduc bolizi obligatoriu culoarea alb-unturiu, ultima fitza “2008” acceptata unanim...si continuind cu clanul nevestelor de fotbalist sau a amantelor de “conturi grase insurate” – toate business-women, posesoare de saloane de frumusete si de imperios necesarele posete Louis Vuitton. Si lista nu se opreste aici...
Va propun sa faceti un test...unul comico-tragic: aflandu-va in astepterea unui ascensor impreuna cu alti umanoizi, incercati sa lasati politetea de-o parte si sa va strecurati in lift primii, inaintea doamnelor sau a batranilor, asezandu-va intr-o pozitie nefireasca, poate cu spatele catre usi. Veti fi uimiti sa observati cum toti ceilalti va vor imita mecanic, pozitionandu-se identic cu dvs. E funny, nu? Incercati...Chiar umbla pe YouTube niste filmulete cu astfel de situatii...
Mai trist este cand in trafic se intampla un accident nefericit...daca la locul faptei ajunge un singur individ, acesta nu se va da in laturi in a ajuta asa cum poate, ingrijindu-se de eventualele victime si luand initiativa civica. Dar daca in acelasi loc se afla o turma de oameni, automat se instaleaza sindromul despre care discutam si contrar zicalei ”unde-s multi puterea creste” - ori toti raman impietriti si impartiali, ca la un spectacol de teatru la care nu au platit bilet, ori celalalt scenariu - incepe isteria generala in care toata masa populara sare (verbal si nu numai) la gatul aparentului vinovat, varsandu-si frustrarile pe acesta, intr-o jungiana defulare colectiva.
Spiritul gregar sa traiasca!
Dar ma intreb : oare am reusit intr-adevar in toti acesti ani sa raman unica, “altfel”, originala, “ca uleiul la suprafata”? Oare ar fi fost posibil sa reuesc? Sau doar m-am imbatat cu falsa impresie a specialitatii si unicitatii proprii de care are nevoie orice Homo Sapiens pentru a atinge o treapta superioara a nevoilor umane in Piramida lui Maslow?
Nu stiu, dar uneori am impresia ca a fi original, a fi “altfel” a devenit o moda pe care toti se grabesc sa o adopte. Si atunci spiritul de turma se face din nou simtit, tocmai in ideea ca vor sa se desprinda de el.
P.S.
Toate randurile de mai sus nu sunt decat dubitaţii cu iz de astenie perenă de toamna, fără aluzii şi fără intenţie. Orice asemanare cu fapte si persoane reale este pur intamplatoere...
Sfatul psihoterapeutului:
Inainte de oricine Gustave Le Bon este cel care pune bazele teoriei despre comportamentul colectiv prin aparitia in 1895 a lucrarii “Psihologia multimilor”. Teoria sa despre comportamentul social se poate explica cel mai bine printr-un enunt de tip cauzal stimul – contagiune. Membrii unei astfel de comunitati se supun Legii unitatii mentale a multimilor, care spune ca toti indivizii din grup au tendinta de a-si ignora propriile sisteme de valori si incep sa se ghideze exclusiv dupa normele gruplui respectiv.
O astfel de multime are cateva caracteristici clare care o definesc. Personalitatea individuala tinde sa se micsoreze in avantajul peronalitatii colective, nevoia de apartenenta la grup primeaza altor nevoi personale, scara valorica individuala sufera schimbari majore si nu in ultimul rand moralitatea multimilor tinde in general sa se reduca considerabil. Gustave Le Bon defineste masele de oameni drept multime ce poseda caracteristici noi, foarte diferite de cele ale fiecarui individ ce intra în componenta ei. Personalitatea constienta dispare, sentimentele si ideile tuturor sunt orientate în aceeasi directie, apare spiritul colectiv (care este tranzitoriu) cu particularitati foarte precise. Multimea formeaza un singur corp si este supusa legii unitatii mintale a grupului. In grup, individul dobândeste, datorita numarului, sentimentul unei forte invincibile ,forta care-i permite sa cedeze instictelor, iar multimea devine anonima deci sentimentul responsabilitatii se micsoreaza pana la disparitie. De asemenea, multimea infereaza din punct de verere intelectual individul izolat. Putem spune ca "efectul de turmă" nu este altceva decât o oarecare boală socială, ca toate celelalte. Indivizii sensibili sunt predispuşi infectării, devenind vulnerabili, poate din dorinţa acerbă de afirmare,din dorinta reuşitei prin imitaţie sau din alegerea căii cele mai uşoare, din comoditate sau comfort emotional ( e mai usor sa urmarim un tipar decat sa creem o schita)
Concluzia pe care o putem trage este una singura: nevoia de aderare la un grup este imperios necesara pentru noi toti, pentru ca inainte de toate, omul este un animal social... Nevoia de apartenenta este elementara, ea aflandu-se catre baza Piramidei trebuintelor a lui Maslow . Importanta este alegerea grupului la care ne hotaram sa aderam din multitudinea de oferte de pe “piata”, insotita obligatoriu de preocuparea pentru pastrarea personalitatii si unicitatii individuale. Pentru ca-n viata tot ce-i mult strica!
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu