La putin timp dupa 15 septembrie, dupa lunga vacanta de vara, copilul meu a inceput razboiul impotriva scolii, a temelor si-a responsabilitatilor de orice fel...Greu, foarte greu a demarat anul acesta scolar...Iar psiholoaga scolii a decis – Deficit de atentie si tulburare hiperkinetica. Ce-am facut? In prima faza, bineinteles ca am intors internetul pe toate fetele, in cautarea acestui subiect. Si atunci cand iti intra o idee in minte, devine foarte usor sa gasesti indicii pentru a o crede. Si astfel am adjudecat...Copilul meu are ADHD. Semnele pe care eu le-am urmarit si le-am recunoscut, o parte dintre ele si la piticul meu au fost:
* Ignora detaliile* Greseste frecvent din neglijenta* Isi mentine cu greutate concentrarea la activitati sau la joaca* Pare sa nu asculte cand cineva i se adreseaza direct* Nu respecta instructiunile si regulile in general. De fapt are probleme in a intelege regulile* Nu termina ce-a inceput* Are dificultati in a-si organiza sarcinile si activitatile* Pierde sau nu stie unde sunt lucrurile de care are nevoie* Este distras de activitati exterioare celei asupra careia ar fi trebuit sa se concentreze* Uita foarte repede ce trebuia sa faca* Se agita/misca in continuu. Nu poate sta locului pe scaun.* Vorbeste excesiv* Raspunde inainte de-a asculta intrebarea pana la capat. Intrerupe si deranjeaza alte persoane* Are dificultati in a-si astepta randul.
Este tot atat de adevarat ca multe din cele de mai sus provin din faptul ca un copil nu reuseste intotdeauna sa inteleaga regulile. Nu este proasta crestere, asa cum ar putea crede cineva din exterior. Pur si simplu nu intelege de ce sa-si astepte randul la o coada, de ce trebuie sa astepte ca altii sa termine de vorbit si de abia apoi sa spuna si el ce are de spus, nu se poate concentra la joaca si pentru ca nu intelege de ce sa respecte regulile jocului. Lucrurile astea se invata in timp, unii mai repede, altii mai catinel, catinel...important este sa le invete pana la urma!
Totusi, copilul meu nu respecta regulile jocurilor. In orice joc sau concurs nu suporta sa piarda. Are o reactie exagerata ori de cate ori iese pe locul doi. Incearca sa pacalesca si sa ajusteze rezultatul in favoarea lui. Isi argumenteaza bogat incercarea de frauda. Vorbeste mai tot timpul exagerat de mult. Nu o face in fata oricui ci doar cu persoanele cu care se simte in siguranta. Te omoara efectiv cu intrebarile. Practic nu reusesti sa duci o idee la capat pentru ca te intrerupe frecvent ca sa te intrebe “ce este ….”, “de ce…”, “dar cum a facut…” si orice alte intrebari care va vin in minte. Manifesta cateodata lipsa de incredere. Cand incercam in mod expres sa invatam ceva (nu prin joaca) de multe ori imi spune “nu voi reusi asta niciodata”. Totodata, reuseste performante neatinse de majoritate. La un moment dat era singurul din grupa lui de gradi care avea probleme in a ordona cifrele de la 6 la 10, cu toate ca mai inainte imi numarase (mecanic, evident) de multe ori de la 1 la 10. In acelasi timp era singurul copil din grupa mare, din intreaga gradinita, selectionat pentru un concurs de poezie. Si nu doar recita frumos, cu talent, dar pe de rost poeziile. Putea sa si explice ce se intampla in poeziile respective, chiar daca uneori nu erau tocmai usoare pentru varsta lui. Ocupa locul fruntas la desen, impreuna cu doua fetite. Facea cu mare usurinta desenele cu forme geometrice ce trebuiau umplute cu n gargarite sau alte bazdaganii din astea. Concluzia mea - deficit de atentie pe lucrurile care nu-i plac. Intreaba frecvent cand mergem cu masina - de ce nu faci cutare, de ce nu o iei pe nu stiu unde, si daca nu te vede politia ce poate sa-ti faca, si cum ii deranjezi pe ceilalti participanti la trafic, dar pot sa te ocoleasca etc. La polul opus si in contradictie si cu ceea ce este mai sus, imi arata limitatoarele de viteza de 60km din oras si-mi spune frecvent: aici poti sa mergi cu 60km/h. Uneori nu poate sta intr-un loc. Bineinteles, in mod special atunci cand activitatile nu-i plac dar si atunci cand este foarte exaltat de o activitate placuta. De exemplu, cand am inceput sa jucam rummy, nu reusea sa stea nici un moment linistit pe scaun. Chiar a si cazut cu tot cu scaunelul. La polul opus, ceva imi spune ca n-are cum sa aiba hiperactivitate. Copilul meu poate sa stea ore intregi nemiscat daca ii citesc povesti, daca ii povestesc ceva inventat sau de prin tineretile mele sau daca ii explic despre niste lucruri care-l intereseaza foarte mult. Poate sa-ntepeneasca langa mine daca ii explic felul cum au ajuns astronautii in spatiu, cum se misca ei pe acolo si tot restul. Asta e doar un exemplu, poate fi si altceva, nu doar astronauti. Si in afara de faptul ca vorbeste exagerat de mult, vorbeste si foarte tare. Si nu, nu are probleme cu auzul. Uneori uita repede ce avea de facut. Si cel mai des isi pierde lucrurile... zilnic vine fara un creion sau fara sapca, dar niciodata nu-si pierde jucariile preferate.
Copilului meu ii place sa topaie, sa sara, sa faca boacane şi să-şi surprinda mereu parinţii si profesorii cu cate o traznaie. În urma cu 30 de ani s-ar fi spus despre el ca este un copil neastamparat sau prost educat, neglijat de parinţi ori pur şi simplu un copil-problema. Astazi, medicii au dat altă nume acestui tip de comportament. Se numeste deficit de atenţie cu hiperkinezie: ADHD. Come on…Copiii sunt hiperactivi, se joaca, sunt mai puţini atenti la parinti şi la educatori, asta nu înseamnă că sunt adhd-isti! Unde naiba era boala asta acum 20 de ani când eram eu copil? A venit asa, dintr-o data, pentru ca parintii sunt creduli si vor ca ai lor copii sa fie, cumva la moda, denumiti adhd-isti!
Si-am sa va spun si finalul acestei povesti, recunoscand ca in urma testelor efectuate la “Spitalul Obregia” am rasuflat cu totii usurati. Baietelul nostru NU are ADHD! Partile din comportamenul lui pe care le-am considerat ca fiind posibile simptome, sunt cauzate de evenimente de zi cu zi si pot fi usor indepartate. Se incadreaza in normalul varstei si sunt doar moduri originale sau nu, de a atrage intr-un fel atentia!
Sfatul psihoterapeutului:
ADHD ( Attention Deficit Hyperactivity Disorder) inseamnă Deficit de Atentie / Tulburarek Hiperkinetica şi este una dintre cele mai frecvente afectiuni comportamentale intalnite la copii si adolescenti. Studiile arata ca un procent de 5% din copiii de varsta scolara prezinta simptome ADHD (1-2 din copiii dintr-o clasa de 30).ADHD debuteaza în copilarie si poate persista si la varsta adulta. Desi la unii copii simptomele ADHD dispar odată cu inaintarea în varsta, in jur de 60% pot prezenta simptome si la varsta adulta. ADHD afecteaza sexul masculin mai mult decat pe cel feminin. Raportul baieti:fete este 4:1. Conform studiilor, fara tratament, 30% dintre cei care sufera de ADHD merg catre delincventa juvenila. Daca nu au inteligenta superioara, o familie care sa-i sustina, daca parintii sunt someri, daca nu au suportul educational si material, ajung sa comita infractiuni.Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat si tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasa si in societate.“ Din cauza comportamentului la scoală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul il va certa pentru ca nu e atent. Acasa, simtindu-se ei insisi vinovati, parintii isi vor revarsa si ei angoasele pe copil. Cu timpul, atat situatia de la scoala, cat si cea de acasa vor inrautati simptomele, iar in lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin si mai agresivi, dezvoltand comportamente antisocialeCea mai eficace modalitate de interventie in ADHD este abordarea multidisciplinara: medicala, psihologica si educationala, in care sunt implicati parintii, profesorii, psihologul si medicul specialist in psihiatria copilului si adolescentului. Pentru copiii de pana in 6 ani, expectiva vigilenta este atitudinea cea mai potrivita la aceasta grupa de varsta, deoarece limita dintre comportamentul normal si simptomele de AHD este foarte greu de stabilit. Daca parintii observa comportamente indezirabile si daca dupa o perioada de 6 luni in care au incercat sa modifice problemele comportamentale ale copilului, nu au reusit sa le imbunatateasca sau sa le rezolve, se vor adresa specialistului pentru evaluare comportamentala si eventual tratament. Copiii hiperkinetici nu pot urmari instructiunile in desfasurarea unei sarcini iar atentia le va fi usor distrasa de stimuli exteriori. Prin rabdare, perseverenta si creativitate parintelui poate fi extrem de util in dobandirea abilitatilor necesare realizarii unei sarcini. In cazul copilului prescolar terapia comportamentala va fi preferata in incercarea de a tine sub control comportamentul si de evita tratamentul medicamentos la o varsta prea frageda. Daca insa terapia comportamentala nu va fi eficienta in controlul simptomelor se va trece la medicatie psihostimulenta.
Pentru perioada scolii primare si gimnaziale expectativa nu este indicata. Daca problemele de relationare ale copilului sunt constatate atat de familie cat si la nivel scolar, unde acesta prezinta performante academice slabe, se recomanda sfatul specialistului si inceperea tratamentului psihologic si medicamentos.
Consilierea psihologica a copilului cu ADHD si a adultilor din familia acestuia este foarte utila in identificarea problemelor comportamentale datorate simptomelor hiperactivitatii si in gasirea unor strategii de rezolvare ale acestora. De asemenea, este eficienta in rezolvarea starii de frustrare si depasirii situatiilor stresante.Interventiile comportamentale pot fi utile si in abordarea terapeutica a anxietatii si tulburarii de opozitionism provocator, frecvente la unii copiii cu ADHD.
Adesea, cei care identifica si semnaleaza simptomele ADHD sunt profesorii, deoarece cerintele stricte ale mediul scolar scot in evidenta dificultatile copiilor de a sta linistiti in banca, de a fi atenti la ora, de a raspunde cerintelor educationale si de respecta regulile clasei. Modificarile la nivel educational implica adaptarea mediului clasei (copiii cu ADHD trebuie asezati in primele banci), a instrumentelor de lucru si a sarcinilor de lucru, adaptarea curriculei si a modalitatii de predare. Impreuna cu specialistul se vor fixa obiective educationale si vocationale realiste.
Personal insa, sunt de parere ca acesta tulburare neurologica NU este corect diagnosticata la noi in tara, ca mult prea multi medici se reped dupa o singura examinare a copilului sa puna un diagnostic si sa prescrie tratament medicamentos. A devenit cumva o "moda" ca oricarui copil mai neastamparat sa i se tranteasca acest verdict.Acesti copii ar trebui testati o perioada de minim 2-3 luni, cu vizite periodice la un psiholog si un neuropshihiatru, facute toate testele relevante atat medicale cat si psihologice inainte de a accepta acest diagnostic. Parca totusi se face exces de diagnostice. Copiii nu mai sunt ca pe vremuri…” spun adesea bunicile acestora, comparandu-si nepotii cu proprii lor fii cand erau la varsta copilariei. E clar, copiii de azi sunt mai destepti, mai nerabdatori, mai neastanparati… Dar copilul dvs. chiar este bolnav de aceasta bizara afectiune? Intotdeauna o mama stie in sufletul ei cand e ceva in neregula cu copilul ei, si atunci ea trebuie sa verifice, insa sa o faca temeinic si cu cap, nu dupa gura lumii.
Postări
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu