joi, 29 ianuarie 2009

poezie

Femeia lui balzac

citea ca un animal flămând înainte de
a fi femeia lui balzac astăzi
un fel de abator în care sacrifică
speranţe şi idei nerostite

ea nu credea că el îi va fi un lung şir de dezamăgiri
bună iubita suntem aici
de dimineaţa de seară de ce-o fi- nu vrei să
risipim rânduri rânduri orice construcţie deşi
el nu crede că

dragostea constă în întregime din paradoxuri
e greu de în(trei)ţinut şi dezlegat sofisme
o uşă închisă deschide alta în nopţile când
urmăreşti goana sângelui prin artere ajungi să auzi
cum creierul ticăie ca un ceas de bucătărie ieftin
ca şi propria-ţi viaţă

îi plac speranţele în monotonia lor până când
se adreseză unei persoane pe care şi-o închipuie
întotdeauna locuind
pe meleagurile verzi şi liniştite ale psalmului 23
din acel punct totul se surpă

Un comentariu:

innuenda spunea...

Foarte frumoasă poezia! Specială! Felicitări!:)